Prima pagină » Mini » „Cum să le înțelegi pe femei”. Un puști a descoperit la 12 ani cea mai simplă rețetă, pe care a rezumat-o într-o singură frază

„Cum să le înțelegi pe femei”. Un puști a descoperit la 12 ani cea mai simplă rețetă, pe care a rezumat-o într-o singură frază

După prima dezamăgire amoroasă, un adolescent de 12 ani ironizează cărțile inspiraționale, ajunse în topul vânzărilor pentru că își propun să răspundă la întrebarea „Cum ajungi să le înțelegi pe femei?"

În tentativa de a-i ironiza pe autorii unora dintre cele mai de succes volume din ultimii ani, cărțile care îți dau sfaturi despre cum să înțelegi mai bine o femeie, un băiat de 12 ani din Statele Unite face o descoperire esențială.

Volumul inspirațional al lui Cem nu are decât două pagini, care rezumă însă tot ce autori din ce în ce mai cunoscuți scriu în sute. În „manuscris”, Cem dă cărții sale un titlu sugestiv: „Cum să le înțelegi pe femei”.


Sursa foto: Evrystry

Apoi, avertizează, ca și autorii unor astfel de best-seller-uri, că este vorba despre o carte care acoperă tot ce trebuie să știi în domeniu.


Sursa foto: Evrystry

Conținutul este însă mult mai la obiect decât al autorilor parodiați. În două pagini, puștiul rezumă cea mai simplă rețetă: resemnarea. „Nu poți să le înțelegi pe femei. Sfârșit”, își încheie Cem „cartea”.


Sursa foto: Evrystry

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii