Prima pagină » Mini » Sfatul Monicăi Macovei pentru Klaus Iohannis ca să câștige alegerile

Sfatul Monicăi Macovei pentru Klaus Iohannis ca să câștige alegerile

Sfatul Monicăi Macovei pentru Klaus Iohannis ca să câștige alegerile
Îl susține pe Klaus Iohannis în turul II și are un sfat pentru el ca să câștige alegerile. „Trebuie să câștige ca să scăpăm de dictatura mafiei. Să fie peste tot, să fie prezent, să fie dur și să spună lucrurilor pe nume. Trebuie să se întâlnească (cu Victor Ponta - n.r.). Eu m-aș duce la dezbateri", a fost îndemnul Monicăi Macovei pentru candidatul ACL.

 „Pentru România este pe viață și pe moarte. Dacă rămânem cu Ponta și PSD, țara va fi sărăcită, încredere în această țară nu va mai exista”, a adăugat ea, precizând că este foarte important ca românii să iasă la vot în număr cât mai mare pe 16 noiembrie. 

Macovei a spus că le recomandă tururor celor care au susținut-o să voteze cu Iohannis, însă în ultimă instanță, decizia le aparține.  „Celor care m-au votat pot să le fac aceasta recomandare, dar decide fiecare pentru el. Cel mai mare rău este Ponta, dictatura care încalcă drepturile oamenilor. Fără drept la vot liber nu există democratie. Ce s-a întâmplat(în diaspora -n.r.) este un mare pas către dictatură”, a arătat ea, susținând că „în această situație sunt împăcată cu acest vot” din turul II. „Nu putem lăsa dictatura Ponta, s-a terminat cu România”, a comentat Macovei, la Gândul Live.

Întrebată dacă moral, legal și constituțional și Traian Băsescu ar trebui să spună pe cine susține în turul al doilea al prezidențialelor, Macovei a răspuns afirmativ: „Traian Băsescu nu trebuie să se implice în alegeri, poate că e moral să fie spus(pe cine susține-n.r.)”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea