Prima pagină » Mini » Unul dintre cei mai respectați oameni din România, implicat într-un scandal sexual monstru. Totul a fost ÎNREGISTRAT

Unul dintre cei mai respectați oameni din România, implicat într-un scandal sexual monstru. Totul a fost ÎNREGISTRAT

Unul dintre cei mai respectați oameni din România, implicat într-un scandal sexual monstru. Totul a fost ÎNREGISTRAT
Un reputat conferențiar universitar de la Facultatea de Psihologie, Universitatea „Al. I. Cuza", este acuzat că i-ar fi cerut unei studente favoruri sexuale, în schimbul promovării unui examen.

Potrivit unor surse judiciare, o studentă în anul III l-ar fi înregistrat pe profesor în timp ce acesta îi făcea avansuri și îi solicita favoruri sexuale, în schimbul promovării unui examen, fără de care tânara nu ar fi putut să-și susțină examenul de licență.

Protagonistul scandalului sexual este conferentiarul universitar Constantin Petrovici, în vârsta de 61 de ani, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Mai mult, ar fi amenințat-o pe tânără că nu o va promova dacă nu acceptă „târgul”.

Cadrul didactic s-ar fi ținut de cuvânt și i-ar fi modificat studentei nota 3 în 5. Tânăra a depus însă o plângere imediat la Parchetul de la lângă Tribunalul Iași.

Zilele trecute, profesorul universitar a fost chemat la audieri, iar acum are dosar penal și este pus sub control judiciar, dar are și interdicția de a profesa, scrie tvr.

Constantin Petrovici este din 2006 doctor în pedagogie. Potrivit CV-ului său din 2014, Petrovici publicase 17 cărți, dintre care patru de specialitate ca unic autor și peste 35 de articole și studii.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul scade acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Toate măsurile pentru reducerea prețului la motorină
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
60% dintre judecătorii federali din SUA folosesc tot mai mult Inteligența Artificială ca să redacteze hotărâri sau să îi ajute în audieri, deși știu că este nesigură
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?