Prima pagină » Mini » VIDEO. Ce au descoperit medicii în stomacul unui băiețel în vârstă de doi ani

VIDEO. Ce au descoperit medicii în stomacul unui băiețel în vârstă de doi ani

VIDEO. Ce au descoperit medicii în stomacul unui băiețel în vârstă de doi ani
Un băiețel în vârstă de doi ani din China a fost operat de urgență după ce medicii au descoperit că era „însărcinat".

Un băiețel în vârstă de doi ani din China a fost operat de urgență după ce medicii au descoperit că era „însărcinat”.

Xiao Feng a fost adus la spital pentru că burta sa era foarte umflată și avea probleme de respirație. În urma unei ecografii, doctorii au observat că în stomacul copilului se dezvoltase parțial un fetus, relatează Daily Mail. Acesta măsura 20 de centimetri în lungime și avea coloana vertebrală dezvoltată. De asemenea, mâinile și picioarele sale aveau deja degete.

Medicii au stabilit că fetusul era, de fapt, fratele geamăn al băiatului, care crescuse în interiorul său ca urmare a unei complicații apărute în timpul sarcinii mamei.

Numerele extrase la loto joi, 3 octombire

Astfel de cazuri sunt extrem de rare și apar atunci când ovulul nu se separă în totalitate.

Potrivit sursei citate, starea de sănătate a a micului Xiao Feng este bună acum, iar medicii spun că va crește normal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Copil cu dizabilități, exclus de la piscina taberei de vară. Părinții au dat în judecată organizatorii și au câștigat
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Prosport.ro
David Popovici are un desert favorit: „Mamaie, dacă mă auzi, să mă aștepți cu…”
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Câți ani are cea mai bătrână femeie din lume? S-a născut înainte de tragedia de pe Titanic
Click
Secretul longevității părinților Marinei Almășan, la peste 90 de ani: „În casă miroase ca la Plafar!”. Ce alimente-otravă evită total
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)