Barbu Mateescu: ”Gânduri post-răzmeriță” (OPINIE)

1. În lunile decembrie și ianuarie Trump a vorbit în mod obsesiv despre rezultatul său la alegerile prezidențiale în termeni de „landslide”, adică „alunecare de pământ”. Termenul este rezervat în știința politică anglo-saxonă pentru victorii masive. În România, de exemplu, „landslide” a fost victoria lui Ion Iliescu din 1990.

Folosirea repetată a termenului este deci ridicolă. Un om care nu e prost sau măcar care e sănătos la cap, în fața unei asemenea denaturări a realității, ar întoarce spatele președintelui Trump. De ce? Victoria lui Biden a fost, ea însăși, extrem de consistentă. O victorie pe muchie a lui Trump ar necesita schimbări masive față de situația reală. Dar ca Trump … nu să câștige pe muchie ci în realitate să fi obținut o „landslide”, minim 12 milioane de voturi și 6-7 state trebuie să fi fost rotite prin fraudă. Pentru cine crede că așa ceva e posibil în Statele Unite în ziua de azi într-o perfectă discreție sunt necesare multe injecții – nu cu vaccin – și medicamentație serioasă, precum și îngrijire medicală 24 de ore din 24.

ANCHETĂ Scandal la vârful Poliției din Serbia: doi șefi arestați într-un dosar de crimă, acuzații de probe falsificate și legături cu lumea interlopă. Țara se confruntă cu tulburări politice și proteste după votul care l-a măturat pe Vucic

15:02

INEDIT Toamna cu gust de vară. Căpșuni românești în noiembrie. Cât costă kilogramul

14:54

1b. ”Eh, a exagerat, nu asta contează”, spun unii dintre susținătorii președintelui în funcție al Statelor Unite. Exagerările sunt foarte importante în cazul lui Trump – ele sunt, literalmente, totul. Odată ce dai la o parte exagerările, nu mai rămâne nimic din guvernarea sa. Miile de tweet-uri n-au rezolvat de fapt niciuna din problemele identificate de el sau de baza sa socio-demografică de susținere. Dacă ești rasist, minoritățile rasiale din SUA *nu* au mai puține drepturi decât în 2016, înainte de mandatul său. Dacă ești homofob, idem.

Zidul dintre SUA și Mexic nu există. Zidul dintre bogații (de stânga) din California sau New York și săracii (albi și de dreapta) din statele sudiste s-a înălțat. Urăști progresiștii? După patru ani de administrație Trump sunt mai puternici ca oricând, dețin controlul asupra Senatului, Camerei Reprezentanților și Casei Albe. Taxele pentru corporații au fost reduse fără ca asta să se traducă într-o creștere semnificativă a nivelului de trai pentru albii americani fără liceu, publicul lui Trump. America nu a devenit „great again”, ba chiar a devenit bătaia de joc a planetei, din Beijing până la Buenos Aires – și asta chiar înainte de ziua de 6 ianuarie.

Trăgând linia, fanii lui Trump sunt la fel de disperați acum precum în urmă cu cinci ani. O analiză ersatz-marxistă l-ar încadra pe Trump însuși în mecanismul globalizării, percepându-l drept o alifie care de fapt nu rezolvă cauza bolii, reducând cu multă gargară durerea produsă de schimbări obiective în situația socio-economică globală fără însă a furniza soluții. Trump ar fi fost, deci, opiumul poporului american alb și sărac, din afara marilor orașe și „centre de producție”. Opium – dar nu medicament.

2. Susținătorii unei victorii a lui Trump sunt puși în fața unei probleme interesante de logică. Existența unei conspirații masive, care să coordoneze politicieni, instituții ale statului și mai ales judecători, inclusiv numiți de Trump, sugerează că Trump … este un om foarte slab. Având patru ani de zile toate pârghiile la dispoziție, el nu a reușit să demanteleze structurile care ar fi generat această conspirație. Conform paradigmei americanilor extrem de supărați pe situația actuală, el se dovedește în mod implacabil inferior ca forță nivelului care era necesar. Pentru distrugerea acestui „deep state” era nevoie de un lider puternic. De vreme ce conspirația l-a înfrânt, Trump nu a putut atinge acest standard.

În alte cuvinte, ori Trump chiar a pierdut, ori este slab. Nu poți crede în victoria lui Trump și în același timp să îl respecți pentru forța sa.

Sunt surprins că acest aspect nu este subliniat în mod repetat.

3. Remarcabilă maturitatea conservatorilor români. Spre deosebire de persoanele din SUA care împărtășesc aceeași ideologie, ei au evitat una din capcanele subtile ale acestor zile. Conservatorismul anglo-saxon e fundamentat pe libertatea individului de a alege și, implicit, respingerea hotărâtă a etatismului. Mulți americani care, acum câțiva ani, apărau dreptul business-urilor de fel și chip de a nu servi clienți homosexuali („e dreptul oamenilor de afaceri de a alege, e responsabilitatea lor, e incorect ca statul să vină peste ei și să le impună ce să facă”) s-au pomenit acum blamând decizia unor companii private (Twitter, Facebook) de a interzice activitatea utilizatorului Donald Trump. În alte cuvinte, entitățile private ba pot să facă ce vor, ba nu în funcție de cum bate vântul intereselor partizane.

Mai concret, dreptul la exprimare liberă (free speech) a fost citit de dreapta americană în mod selectiv. Cu aceeași gură cu care îl doresc pe Trump înapoi pe Twitter ar spurca gândul ca Biden să oblige Wall Street Journal, o publicație de dreapta, să-i publice zilnic câte un editorial.

Motivul pentru care dreapta românească nu și-a prins rotulele – precum ca cea americană – în valsul sinuos al partizanatului: referendumul Coaliției pentru Familie. În America un asemenea duș rece nu a existat – sau, mai probabil, totul ar fi fost năclăit în teorii ale conspirației menite să demonstreze că, de fapt, referendumul ar fi trebuit să fie validat.

4. Mi se pare semnificativ că, la mitingul din ziua asaltului asupra Capitoliului, președintele Trump a rostit obsesiv cuvântul „we” („noi”). Astfel, el a afirmat că „noi” vom merge în Congres. „Noi” vom cere re-examinarea rezultatelor. „Noi” vom susține cauza congressmenilor republicani loiali președintelui. Acest „noi” a devenit, la momentul acțiunii, „voi”. În timp ce 4 protestatari mureau și alte zeci comiteau acțiuni pentru care sunt acum arestați, Trump era la căldurică, privind totul la televizor. Mulțimea a fost dusă de nas precum în manualele mai primitive de psihologie a maselor. Trump urma să extragă eventuale beneficii fără a-și risca burtica printr-un contact fizic, concret, cu poliția sau cu membrii Congresului. Etic și psihologic, situația – odată privită astfel – este scârboasă. Mai mult: de frică, Trump și-a renegat ulterior suporterii. În mod sigur ei vor ignora acest lucru. Nu mai au nicio șansă, nicio ușă, nicio soluție decât loialitatea față de omul care nu a făcut nimic pentru ei, dar măcar i-a folosit – dându-le astfel o importanță pe care nu le-a mai dat-o nimeni niciodată.

Nici în America, nici în România nu există trump-iști fericiți. De fapt, fanii președintelui n-au fost niciodată fericiți – nici după alegerea sa, nici în anii ulterior și nici în ultimele săptămâni. Departe de mine gândul că susținerea pentru președintele SUA i-ar fi coborât în depresie. Mai degrabă, el a fost visul de cleștar în jurul căruia și-au depus frustrările deja existente. Iar un vis nu este renegat – cel mult, dintr-un vis te trezești.