Barbu Mateescu: ”PNL – o situație tactică roz-bombon dar nori strategici la orizont” (OPINIE)

Barbu Mateescu: ”PNL - o situație tactică roz-bombon dar nori strategici la orizont” (OPINIE)
Sondajul care dă peste cap calculele candidaților la Primăria Capitalei. Ce locuri ocupă Gabriela Firea și Nicușor Dan
Publicat: 03/08/2020, 11:55

Conform sondajelor lunare IMAS, scorul PNL s-a stabilizat în jurul cotei de 33%. Din punct de vedere electoral, prima parte a pandemiei a fost dusă cu bine la capăt de liberali. Afirmația poate părea hazardată până când ne uităm la scorurile celorlaltor actori de pe scena politică. Principalul partid de opoziție, adică PSD, a rămas la un nivel stabil din februarie și până acum. Acest lucru este incredibil și probabil unic pe continent – până și în Ungaria, unde pandemia a fost manageriată bine iar opoziția la FIDESZ este în genere slabă, principalele partide care nu dețin puterea au câștigat teren în ultimele luni. De asemenea, intenția de vot pentru USR-PLUS este la jumătatea celeia pentru PNL. Liberalii au achiziționat o serie de primari într-o campanie vastă și puternic mediatizată, securizând probabil voturi adiționale în rural. Credibilitatea lui Iohannis este ne-egalată. Rezultatele pe termen scurt ale acestei stări de fapt sunt evidente. Estimez că PNL ar obține la parlamentare „normale”, non-COVID 2,4 milioane voturi. E vorba de aceeași valoare înregistrată de partid la europarlamentarele din 2019, dar la o prezență mult mai mică și într-un context emoțional mult redus. În alte cuvinte, vedem o reziliență organizațională importantă. Dacă dorești să afli cum am ajuns la această valoare, poți citi paragraful următor – dacă nu ești interesat de cifrele din spate, îl poți sări.

Conform IMAS, 72% din respondenți exprimă o opțiune de vot la parlamentare. Dar „72% din respondenți” nu înseamnă „72% din totalul persoanelor de pe listele electorale”. Pe aceste liste se află milioane de români ce se aflau în diaspora, unii dintre ei nemaivăzând România de decenii, persoane decedate ce n-au fost eliminate din motive administrative, locuitori ai Republicii Moldova sau Transnistriei care au o cetățenie „de rezervă”, „să fie în caz că se întâmplă ceva”, precum și sute de mii de persoane care practic nu au drept de vot la parlamentare, locuind în alte localități decât cea din cartea de identitate. Nu vorbim deci de 72% din 18,2 milioane, ci de 72% din aproximativ 14,5 milioane. Adică de 10,4 milioane persoane. Aceștia sunt cei care au o intenție de vot. Dar vor veni la vot? Nu toți. La ultimele două seturi de alegeri parlamentare au venit la vot 7,3 respectiv 7,6 milioane. Dacă nu am avea nici interes, nici dezinteres major – adică am înregistra o prezență similară cu cele din trecut – 70% din cei care spun că au o intenție de vot s-ar și îndrepta spre secțiile de votare. Numărul de voturi pentru PNL ar fi deci: 33% (scorul partidului) din cei 70% care ar veni la vot din cei 10,4 milioane persoane care au o opțiune de vot, adică 2,4 milioane persoane.

Tactic, deci, PNL stă foarte bine. Brand-ul PNL va fi impulsionat de alegerile locale, când sigla va fi asociată cu victorii numeroase în orașele mari ale țării. Dacă vorbim despre parlamentare, distanța față de partidul care ocupă locul doi este liniștitoare – este aproape exclus ca președintele Iohannis să fie obligat să facă jonglerii pentru a aloca (din nou) liberalilor guvernarea. PNL a pus masa și așteaptă oaspeții, parlamentarele fiind în bună măsură un concurs pentru a măsura cine va forma coaliția de guvernare alături de ei. Va fi nevoie de PMP? Dar de UDMR? Va fi suma PNL+USR+PLUS îndeajuns? Acestea sunt întrebările corecte, întrebările cinice dar și întrebările care subliniază poziția favorabilă a liberalilor.

Prin contrast, situația strategică a PNL e mai complexă. A fi la guvernare e dificil. Cu excepții rare, partidele și coalițiile ce dețin puterea în România își termină mandatele în genunchi, cu procente șiroind din toate arterele, cu credibilitatea făcută țăndări și cu ani duri de reconstrucție în față.

Asta însă nu e tot. Aproape toate forțele politice din România vor să canibalizeze electoratul PNL și în principal pe cel al PNL. Să înțelegem că alianța USR-PLUS nu țintește pensionarii paseiști. PSD nu e interesat de ecologie și nici PMP de legalizarea drogurilor ușoare. Toată scena politică se uită la PNL cu furculița într-o mână și cu cuțitul în cealaltă. Alianța USR-PLUS se profilează drept opțiunea pentru votanții dezamăgiți de PNL care însă nu vor să facă trecerea spre PSD. ALDE încearcă să ducă steagul oamenilor de afaceri mai bine decât PNL, folosind oarecum imperfect în acest sens pe Tăriceanu. PSD își vrea bugetarii înapoi, precum și mediul de afaceri peri-statal ( = din jurul statului). Pro România se auto-identifică în ochii acelorași grupuri drept opțiunea non-PNL mai complexă, pentru votanții ce doresc un vocabular mai sofisticat și mai proaspăt. PMP face cu ochiul votanților PNL conservator-emoțional-trumpiști.

Aceste tentative de seducere a electoratului PNL pot fi potențate de o criză. Într-un moment dificil, poți ține oameni alături cu o identitate. Dar care e identitatea PNL? Ce vrea PNL? Să vedem că aceste întrebări, rotite înspre alte partide, au răspunsuri evidente. Ce vrea PSD e clar oricui. Poți fi de acord cu obiectivele sale sau nu, dar partidul susține clar și răspicat că e prea mult viitor și prea puțin trecut în prezentul nostru, prea multă transparență, prea puțină corupție-la-mica-înțelegere-hai-că-oameni-suntem, prea puțină tradiție, prea puțin naționalism, prea multe reforme. USR-PLUS susține inversul. PSD se uită la 1970 sau 1992 cu dor, USR-PLUS se uită la 2035 sau 2050 cu bucurie. Pro România e Ponta, adică un PSD mai cu ștaif și mai agil comunicațional – Vietcong-ul PSD, temă asupra căreia voi reveni odată. PMP joacă aparent pe același spațiu ca PSD (cel al mesajelor conservator-autoritar-nativiste) dar se adresează de fapt unui public de altă factură, mai dotat intelectual și cu altă istorie personală de vot. Prin contrast cu toate astea, PNL a avut procesul de construcție sau afirmare a identității blocat de COVID-19. Iar înainte de pandemie, prioritatea partidului a fost nu una ideologică sau sociologică ci … declanșarea de alegeri anticipate cu doar 6-10 luni înainte de data la care erau programate oricum. Au existat și există mecanisme ce obturează înțelegerea situației. Menționez aici două: 1) cartea „noi nu suntem PSD”. Ea are o utilitate redusă în momente dificile. Nu numai PNL, ci și alte partide… nu sunt PSD. 2) Popularitatea lui Klaus Iohannis e utilă dar nu e un panaceu, după cum s-a descoperit în 2016 cu ocazia alegerilor parlamentare de atunci.

Merită subliniat încă o dată că această problemă a identității e unică și specifică PNL. Niciun alt partid românesc nu se confruntă cu ea.

Având în vedere această vulnerabilitate, PNL și-a manevrat foarte bine bărcuța în ultimele douăsprezece luni. Cel mai probabil efectele nu se vor face simțite cu ocazia parlamentarelor. Candidatura la prezidențiale a PNL din 2024 – la pachet cu parlamentarele și performanța partidului la locale – are/au însă potențialul de a suferi consistent. Discuția este, recunosc, timpurie. Pandemia nu a încetat și efectele ei nu s-au decantat. De văzut dacă, în fața opțiunilor dificile din anii ce vin, PNL va încerca să își găsească un profil concret – și care vor fi atributele acestuia. Ca observație de final: acest articol este primul dintr-o serie care analizează, pe scurt, pentru fiecare formațiune politică din România punctele tari și punctele slabe. Într-un astfel de moment pre-electoral, emoțiile sunt la cote mai înalte decât de obicei. Dacă ți se pare că am fost excesiv de dur la adresa PNL, te rog să dai atenție și articolelor din perioada următoare.

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.