OPINIE. Evaluare prudentă la final de aprilie

OPINIE. Evaluare prudentă la final de aprilie
Publicat: 27/04/2020, 11:00

Ne apropiem de capătul unei luni pe care mi-o imaginasem ca având coordonate groaznice. 28 martie a fost prima zi în care în România din cauza virusului s-a înregistrat un număr de decese compus din două cifre, și anume 11. Două zile mai târziu, pentru prima dată s-a depășit un alt prag psihologic, și anume 20 de decese. Păream a porni pe o traiectorie asemănătoare cu a Italiei. Dar, la momentul la care scriu aceste cuvinte, avem o medie de 20,6 decese/zi pentru toată luna aprilie – nu 30, nu 40 și nu mai mult. Starea de urgență a funcționat, efectele ei pozitive făcându-se resimțite de-a lungul lunii aprilie.

Când am intrat în această lună, numărul celor vindecați (220) era de aproape trei ori mai mare decât al deceselor (82). Acum este de aproape cinci ori mai mare.

Nu toate veștile sunt bune. România are 32 de decese/milion locuitori. Această valoare este mai mare decât media mondială (26,5) sau decât ce vedem în țările vecine (Ungaria 28 decese/milion, Republica Moldova 24, Serbia 18, Bulgaria 8, Ucraina 5). Dintre toate țările estului, doar Slovenia și Estonia au o situație mai nefericită. Toate aceste repere însă pălesc atunci când luăm în calcul Suedia, probabil încă lăudată prin vreun colț al Internet-ului românesc, care posedă 217 (două sute șaptesprezece) decese/milion, o situație de aproape șapte ori mai gravă decât cea a țării noastre. SUA (167 decese/milion) și Marea Britanie (305 decese/milion) au fost lovite mult mai dur decât România deși resursele pe care le au la dispoziție sunt semnificativ mai numeroase.

Până în acest moment – și neluând în calcul eventuale oscilații cauzate de celebrarea Învierii – societatea și statul s-au protejat reciproc destul de bine. De exemplu, nu suntem într-o situație semnificativ mai bună sau mai proastă decât alte țări cu o populație similară.

Prudența de care fac vorbire autoritățile este necesară, totuși, în continuare nu numai pentru că provocarea adusă de COVID-19 este una nouă pentru întreaga planetă. Ci și pentru că România are câteva elemente aparte care ne defavorizează. Serviciile medicale sunt, în genere, de slabă calitate, mai ales în afara marilor orașe. Acest lucru nu s-a schimbat. Îți amintești nenumăratele cazuri de decese stupide din ultimii ani, de oameni cu afecțiuni subite ce ajung la spitalul județean, primesc o aspirină, sunt diagnosticați eronat și mor acasă peste câteva ore? România aceea nu s-a topit. Spitalele sunt pline de bacterii criminale. Acest lucru nu s-a schimbat nici el. Incompetența crasă nu și-a luat nici ea zborul odată cu pandemia. Per total, Lombardia, Marea Britanie sau statul New York pot asigura o îngrijire medicală de calitate superioară cetățenilor lor – și totuși au suferit îndelung. Faptul că am fost afectați într-o mai mică măsură e rezultatul unui cocktail de factori; e probabil să nu știm compoziția exactă a acestuia decât peste foarte, foarte mult timp. Există câteva elemente pe care le putem conștientiza – o comunicare rapidă care s-a propagat repede (conform site-ului ourworldindata.org, procentul românilor cu accent la Internet rapid este de două ori mai mare decât media globală) sau respectarea restricțiilor într-o măsură mai mare decât în California sau Italia.

Nu știm încă cât de mult – și dacă – sunt relevante ponderea mică a căminelor de bătrâni ca mijloc de îngrijire al vârstnicilor ajunși la vârste înaintate, calitatea mai slabă a vieții (în medie un cetățean român trăiește cu 7 ani și jumătate mai puțin decât un italian sau spaniol) și implicit ponderea mai mică a oamenilor extrem de vârstnici în totalul populației, absența evenimentelor de masă (pandemia nu s-a suprapus cu sezonul festivalurilor; meciul Atalanta-Valencia, un focar important, a avut 40 de mii de spectatori; Liga 1 rareori reușește să strângă atâția spectatori în toate meciurile cumulate ale unei etape). Presiunea pe repornirea economiei, consistentă în țările protestante, nu prea s-a simțit în România. (În sute de privințe, o moștenire culturală protestantă a reprezentat și reprezintă un atuu – dar în această pandemie, dorința de a continua orice-o fi pentru ca economia să duduie și conturile bancare să se îngrașe a ucis oameni și va ucide în continuare). În Lombardia, asociația cercurilor de afaceri din zona comercială (Confindustria) a pus presiune pentru menținerea normalității, continuând munca în uzine de-a lungul lunii martie și ajutând epidemia să se propage – un factor cvasi-necunoscut în afara Italiei până mai ieri.

Toți acești factori – sau oricare din ei – pot fi dați de-a berbeleacul de o ieșire imprudentă și exagerat de voioasă din perioada de restricții. Când ești slab, ai nevoie să temporizezi. Nu în coordonatele lui Angelo Niculescu, ci în cele moderne. Trebuie să ne protejăm personalul medical. Trebuie să înțelegem, împreună cu celelalte națiuni, dacă există metode mai bune de a trata o persoană decât ventilatoarele, a căror rată de insucces este consistentă. Trebuie să înțelegem dacă, odată infectat și vindecat, un om este imun. Iar dacă lucrurile stau astfel, trebuie să ne poziționăm bine pentru achiziționarea testelor ce măsoară prezența anticorpilor.

În termenii COVID-19, România e un pacient fragil, care posedă co-morbidități. Nu are același punct de pornire ca alții. A ajunge la situația actuală a necesitat sacrificii economice majore, un Paște atipic și dureros pentru mulți credincioși, militarizarea mai multor segmente ale vieții de zi cu zi și ale sistemului medical, renunțarea la drepturi pe care în special generația decrețeilor le consideră sacre etc. Ca nație, am luat medicamente numeroase pentru a ne învinge problemele pre-existente. Cu un asemenea pacient trebuie să fii blând. Pacientul suntem noi, România. Trebuie să fim blânzi cu noi înșine după 15 mai.

Factorul Confindustria: https://apnews.com/de2794327607a3a67ed551f0b6b71404?fbclid=IwAR2l5dLv4gEgBlqjb_LZmOlDy8xtTLxvhTTJt90n1orofTxrfwLMg39Z1Ao

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase