OPINIE. O recitire a anului electoral 2016

Editorialist:
Barbu Mateescu
OPINIE. O recitire a anului electoral 2016
Succesul PSD de la alegerile parlamentare din 2016 a fost prefațat de triumful de la locale. Azi, tabloul s-a schimbat...

Prin victoriile obținute de către PSD, momentul menționat în titlul acestui articol părea să clarifice și să definească o stare de fapt. Mă refer la faptul că 2016 putea fi privit – și merita să fie privit – în contextul lumii politice românești post-USL. Ruperea acelei alianțe, la începutul anului 2014, fusese urmată de o serie de succese electorale ale PSD: un loc unu indubitabil la alegerile europarlamentare din acea primăvară; 10 procente diferență între Victor Ponta și Klaus Iohannis în primul tur al prezidențialelor din acea toamnă; alegeri locale de succes în vara anului 2016; un scor foarte înalt pentru cei trei trandafiri la parlamentarele din 2016. Singura excepție de la regulă era turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014. Practic, anul electoral 2016 părea să indice, odată integrat în istoria politică recentă, că PSD domină scena electorală națională aproape indiferent de tipul de alegeri – doar câștigarea palatului Cotroceni dovedindu-se, încă, greu de realizat.

Anul electoral 2019 a rescris perspectiva. Odată integrat într-o narațiune cu scrutinele precedente, el părea să spună tocmai că „2016 a fost o excepție de la o regulă pe cale de împământenire”. Astfel, prin prisma anului 2019, alegerile locale și parlamentare din 2016 erau cele care făceau notă discordantă față de marele peisaj: victoriile prezidențiale ale lui Klaus Iohannis din 2014 și 2019, precum și eșecul consistent al PSD la europarlamentarele din 2019. Mutații sociale și economice majore par să fi avut loc în Moldova și, în bună măsură în Muntenia. Ele nu au fost echilibrate de evoluții în sensul opus, pro-PSD, în Transilvania și București. Pe baza acestei chei de lectură și anul 2020 ar fi unul usturător pentru PSD, precum 2019.

Acest mod de a privi lucrurile exclude, însă, câteva elemente importante. Unul din ele este Liviu Dragnea – mai antipatizat decât Traian Băsescu în perioada măsurilor de austeritate și extrem de important în special în primăvara anului 2019 în ceea ce privește mobilizarea electoratelor non-PSD de fel și chip. Liviu Dragnea nu mai este în prim-plan și nici comunicarea publică a PSD nu mai face uz de narațiunile pe care el le promovase.

De asemenea, trebuie luată în calcul ostilitatea tradițională a unei mase critice a votanților față de forțele politice aflate la guvernare, oricare ar fi ele – o problemă cu care oponenții PSD s-au confruntat mai des decât Partidul Social Democrat. Fiecare interacțiune nefericită cu birocrația, fiecare intersectare a cetățeanului obișnuit cu sistemele disfuncționale din ariile educației, sănătății sau infrastructurii, fiecare exces, gafă sau dovadă de corupție ajută opoziția și lovește puterea. În alte cuvinte, a fi la putere în România costă din punct de vedere electoral. Nu întotdeauna – dar de obicei. Excepțiile de la această regulă sunt extrem de puține: PSD însuși între 2000 și 2004; partidele care au compus Alianța DA; și atât. Istoria post-decembristă a României este bucșită cu guvernări erodate, unele ducând – indirect sau direct – la dispariția formațiunilor politice care au avut puterea (și care pe cale de consecință s-au erodat grav), lucru care s-a întâmplat cu CDR și PDL. Scorurile mici obținute de PSD de-a lungul anului 2019 au fost înregistrate din poziția de deținător al puterii – nu de partid aflat în opoziție. PSD era defavorizat în 2019 din acest punct de vedere – nu mai este acum.

Echilibrând lucrurile în bună măsură este faptul că un atu important al PSD din 2016 nu mai este disponibil partidului în prezent: adversarii săi nu se mai confruntă cu aceleași probleme ca atunci. De exemplu, să ne amintim că PNL era blocat strategic, ajungând în cea mai rea dintre lumile posibile vizavi de Dacian Cioloș: era recunoscut drept partidul guvernării de cei care aveau o părere proastă despre guvernare, dar nu era asumat drept partidul lui Cioloș de cei care doreau ca guvernarea să continue. Imaginea partidului era afectată și de numeroasele ezitări privind primăria Capitalei, campanie ce a servit drept trambulină pentru USR în vederea parlamentarelor. Problemele legate de fuziunea-fără-sfârșit, atunci extrem de reale, par de asemenea să se fi încheiat.

Ce altceva s-a întâmplat în 2016 și merită înțeles în contextul alegerilor viitoare? Acum patru ani, un aspect remarcabil l-a constituit numărul mare de primării câștigate de PSD: 1677, a doua cotă din istoria partidului după cea din 2004 (când a câștigat 1702). Numărul de 1677 primari este și mai remarcabil dacă analizăm toate cele șase seturi de alegeri locale la care PSD a participat sub nume propriu – excluzând deci momentul USL. În contextul în care numărul localităților din România a oscilat de-a lungul anilor între 2900 și 3200, partidul condus acum de Marcel Ciolacu a câștigat doar în trei scrutine din șase mai mult de 1140 primării, și doar de două ori mai mult de 1600 primării. Alegerile locale din 2016 au fost, din perspectiva PSD, o mare reușită. Numeroșii edili aleși – sau reconfirmați – în urma alegerilor locale din 2016 ar explica, teoretic, scorul de 45,6% înregistrat de PSD la alegerile parlamentare din toamna aceluiași an. Ai primari mulți, deci obții voturi multe la parlamentare. Pare logic. Dar atunci cum se explică performanțele slabe sau foarte slabe din 2019? Și la europarlamentare, și în cele două tururi ale alegerilor prezidențiale primarii PSD erau tot 1677…

Am încercat să elimin semnul de întrebare de mai sus, verificând dacă există o corelație statistică certă între numărul de primării câștigate de PSD în vara unui an și scorul partidului la parlamentarele din toamna acelui an. Răspunsul este: nu. Iar acest lucru se datorează, probabil, influenței disproporționat de mari a opțiunii de vot din municipiile cu o populație considerabilă. Primele cinci orașe ale României și suburbiile lor concentrează 20% din voturile națiunii, însă mai puțin de 1% din toți primarii din țară. Chiar și așa, merită observat că PSD a obținut o singură dată mai puțin de 25% din voturi la parlamentare – în 1996. În vara acelui an, cu câteva luni înainte de parlamentare, a obținut cel mai slab rezultat la locale din istoria partidului: unica dată când a câștigat mai puțin de 1000 de primării. În contrapartidă, cele mai bune două performanțe ale PSD la parlamentare (2004 și 2016, în ambele dăți cu un scor peste 35%) au survenit după alegeri locale la care PSD câștigase, de fiecare dată, peste 1500 de primării. Ca ipoteză, nu numărul de primari determină scorul unui partid cu ocazia parlamentarelor, ci atât victoriile la locale cât și performanța de la parlamentare depind de unul sau mai mulți factori de altă natură, de la dispunerea demografică a populației la efectul unui scandal sau altuia și, desigur, adecvarea conducerii partidului la agenda publică.

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.

Inchide