OPINIE. Sebastian Burduja: Lumea la răscruce. De ce parte a istoriei va fi România de data asta?

 A studiat științele politice la Stanford University, dar și politicile publice și administrarea afacerilor la Harvard University. Ulterior, a fondat Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), a înființat Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și a lucrat la Națiunile Unite și Banca Mondială. Se declară ”un idealist pragmatic, bolnav de România”. Actualmente, este secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Sebastian Burduja scrie, începând de azi, pentru GÂNDUL.RO.

La Harvard Business School am avut șansa să absolv un curs celebru – „Leadership autentic”, bazat pe metodologia legendarului Bill George. Unul dintre conceptele sale fundamentale este cel de crucible – răscruce. La răscruce, în general un moment tragic, oamenii învață că viața lor este marcată de incertitudini, că nu pot avea control asupra fiecărui aspect. Că există momente în care viața îi va pune în genunchi. Întrebarea este ce alegem să facem din acel punct: abandonăm lupta sau ne ridicăm mai puternici decât oricând?

CONTROVERSĂ Cum și-a pus Roman Abramovici averea la adăpost cu ajutorul celei mai mari firme de contabilitate din lume. Cazul lui este doar vârful aisbergului

00:25

DECES A murit unul dintre principalii actori ai serialului „Breaking Bad”. Avea doar 34 de ani

00:17

Lumea întreagă este astăzi la răscruce. Și are de ales între izolaționismul distructiv și cooperarea globală. Să ne imaginăm o lume în care statele ar fi conlucrat îndeaproape, pe baza mecanismelor multilaterale deja existente (ONU, Organizația Mondială a Sănătății etc.). O lume în care toate informațiile ar fi fost puse la dispoziție din ziua 1, în care resursele lumii s-ar fi distribuit inteligent și eficient. Într-o astfel de lume nu am fi avut peste 3 milioane de infectați și peste 200.000 de morți în doar câteva luni.

La probleme globale, soluții globale

Cu granițele închise și puși în situația de a găsi din resurse proprii soluții la probleme pe care nimeni nu le anticipa, izolaționismul a devenit o alegere facilă – și tentantă. În realitate este o greșeală strategică. Problemele globale au nevoie de soluții globale. Și pandemiile, și atacurile cibernetice, și amenințările teroriste.

Ultimele luni ne-au arătat cât de mare nevoie avem de o Europă mai puternică, alături de Statele Unite ale Americii, de mecanisme multilaterale funcționale, de unitate și solidaritate pe toate planurile. De o lume în care cooperarea să nu fie doar un cuvânt care sună bine.

Când a apărut primul caz de COVID-19 în China? Greu de răspuns la această întrebare. Autoritățile chineze au raportat primul caz oficial de infectare pe 8 decembrie 2019. Un raport al medicilor din Wuhan precizează data confirmării primei infecții cu noul coronavirus pe 1 decembrie, în timp ce alte cercetări indică data de 17 noiembrie 2019. Cum ar fi arătat lucrurile dacă s-ar fi comunicat transparent, din prima zi, că avem de-a face cu un nou tip de coronavirus?

Realitatea este că virusul s-a extins pe etape. Dacă încă din decembrie 2019 lumea întreagă se mobiliza pentru producția de măști, combinezoane, ventilatoare, injectomate și altele? Chiar și fără toate informațiile pe masă, tot s-ar fi putut fi alocat personal medical, resurse și know-how mult mai eficient, în funcție de evoluția pandemiei. E prea târziu să mai vorbim despre aceste lucruri? Pentru primul val cu siguranță, dar poate învățăm ceva pentru valul al doilea. Și pentru viitoarele provocări globale ale unei lumi care nu poate fi decât globale. Căci, din păcate, pandemia și criza economică provocată sunt departe de a se fi terminat…

Europa își joacă viitorul în aceste zile

Așa cum distanțarea socială nu înseamnă și distanțare emoțională de cei apropiați, nici închiderea granițelor și izolarea statelor nu trebuie să conveargă spre izolaționism.

Izolaționismul protecționist nu a apărut acum în peisajul global. Are baze puse de ani buni de zile de regimurile iliberale din Europa de Est (vecinii de la vest sunt un exemplu asumat) și nu numai.

Contraexemplul nu poate să vină decât de la o Uniune Europeană unită, puternică, concentrată pe soluții. Rapide.

Dar și la nivel european prăpastia dintre sud și nord pare să se adâncească. Uniunea Europeană nu a reușit să ajute Italia, țara cea mai grav afectată de pandemie din marea familie. O țară deja sensibilă, ea însăși victima unor valuri de populism eurosceptic, în care 6 din 10 dintre locuitori spuneau, în 2018, că UE nu i-a ajutat cu nimic. Cum credeți că ar arăta astăzi un sondaj similar?

După o criză sanitară în care China (culmea) a părut a fi un aliat mult mai puternic decât colegii de Uniune și una economică în care frații mai înstăriți țin cu dinții de resurse, Italia nu este într-o poziție simplă. Iar dacă scuzele Ursulei von der Leyen nu vor fi urmate de un sprijin real, simțit la nivelul italianului de rând, sunt șanse ca UE să nu învingă pandemia, ci invers.

De ce parte a istoriei va fi România? 

România a făcut greșelile ei în istorie, la momente de răscruce. Ne-au costat sânge și pământ, iar unele răni au rămas vii până în ziua de azi. E cu atât mai important să alegem să fim de partea bună a istoriei de data asta. Și chiar să-i tragem și pe alții acolo.

Era post-coronavirus va însemna rescrierea reperelor Uniunii și ale lumii. E cel mai potrivit moment în istoria recentă pentru o solidaritate reală și soluții de compromis între nord și sud, între economiile europene avansate și cele emergente. Europa este condamnată să reușească, chiar dacă Europa însăși a intrat în această criză mai slăbită decât oricând în ultimele decenii: Brexit, populismul extremist și eurosceptic al unor state membre, distanțarea față de problemele oamenilor, birocrația excesivă etc.

Răspunsul UE la criza din sănătate, bazat pe realocări de resurse și achiziții centralizate, poate să fie accelerat și să genereze unul la fel de rapid în economie. UE trebuie să știe să comunice la nivelul fiecărui cetățean: unde sunt camioanele și avioanele cu echipamente medicale vitale distribuite în statele membre în nevoie, cu drapelul european, așa cum este afișat pe toate proiectele de infrastructură finanțate din bani europeni? Încă nu este târziu să le vedem. În plus, avem nevoie de o strategie de relansare unitară, un nou Plan Marshall, de reală convergență, care să reînvie fundamentele care stau la baza construcției europene și transatlantice.

România este parte a clubului european și poate cere aceste lucruri. Are destui ași în mânecă, de la poziția geostrategică unică (deja un clișeu) până la resursele energetice masive. Și cel mai pro-european și pro-american public din Europa, în toate sondajele din ultimii (mulți) ani. Asta nu înseamnă să nu își protejeze interesele sau să nu-și susțină economia și sectoarele strategice. Din contră.

România poate cere Europei și lumii să se așeze la aceeași masă și să recupereze timpii pierduți în gestionarea acestei crize. România trebuie să fie acolo unde îi este locul: de partea bună a istoriei. Asta depinde de noi, iar timpul faptelor este acum.