Pastila lui Cristoiu de la ora 14:00: „PSD rămâne la guvernare, dar nu merge la ședințele Coaliției. Nu divorțează, dar nu mai fac sex”

Publicat: 11 08. 2025, 14:29
Actualizat: 11 08. 2025, 17:48
Pastila lui Cristoiu: "Decizia PSD: Rămâne la guvernare, dar nu mai merge la ședințele Coaliției. Nu divorțează, dar nu mai fac sex"

Gazetarul Ion Cristoiu a comentat declarațiile președintelui interimar PSD, Sorin Grindeanu, după ședința unde s-a discutat dacă formațiunea politică va mai rămâne la guvernare. Jurnalistul a concluzionat, într-o ușoară notă de ironie, momentul tensionat de pe scena politică românească. „PSD rămâne la guvernare, dar nu mai merge la ședințele Coaliției până când nu i se îndeplinesc anumite condiții. Altfel spus nu divorțează, dar nu mai fac sex!”, explicat gazetarul.

„Rămâne sau nu rămâne? Nu ne-a spus că pleacă”

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a comentat decizia PSD, după ședința de partid, în cadrul căreia s-a discutat dacă partidul rămâne la guvernare.

„Am așteptat încheierea ședinței mult anunțate a Biroului Național Permanent al PSD din această dimineață, ședință profețită ca fiind crucială pentru coaliția de guvernare, și anume dacă PSD va rămâne sau nu în coaliție, dacă va guverna. Cum am aflat că domnul Grindeanu a ieșit din ședință, m-am uitat. Eu nu am înțeles nimic. Rămâne sau nu rămâne? Nu ne-a spus că pleacă. Deci, din punctul acesta de vedere, ne-a spus că rămâne la guvernare, dar nu mai participă la ședințele coaliției.

Îmi dați voie să fac o comparație stupidă? Soțul este nemulțumit de soție, da, nu. Soția e nemulțumită de soț și ea amenință, bă vom divorța. Soțul: „Ai înnebunit? Cum să divorțăm? Nu, domnule, noi rămânem împreună, dar nu mai facem sex”

Ei nu mai revin la ședințele coaliției decât când se va face un pachet. Măi, pleacă sau nu pleacă? Nu. Rămân la guvernare. Ședințele coaliției de guvernare erau o splendidă inutilitate. Nu ținea cont de ele în primul când nu se țineau”, a transmis Ion Cristoiu.


Sursă foto: Gândul