Biroul Electoral al Municipiului București a validat candidatura Ancăi Alexandrescu la alegerile pentru Primăria Capitalei

Publicat: 15 11. 2025, 19:52
Actualizat: 15 11. 2025, 20:09
Presedintele AUR, George Simion, si Anca Alexandrescu, candidat sustinut de Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) pentru functia de primar al Capitalei, sustin o conferinta de presa dupa ce au depus dosarul de candidatura la Biroul Electoral al Circumscriptiei municipiului Bucuresti, vineri, 14 noiembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Biroul Electoral al Municipiului București (BEM) a validat, sâmbătă seara, candidatura Anca Alexandrescu, susținută de AUR și PNȚCD, la Primăria Capitalei.

Decizia BEM a fost în unanimitate. De asemenea, Biroul Electoral a admis candidaturile lui Daniel Băluță, Cătălin Drulă, Ciprian Ciucu, Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli) și George Burcea.

STIRIPESURSE.RO a dezvăluit că Anca Alexandrescu ar fi putut să aibă probleme cu dosarul de candidatură, după ce jurnalista nu a depus și o adeziune la partidul care o susține.

În urma acestor informații, Anca Alexandrescu a avut o reacție pe Facebook, unde a ironizat dubla măsură.

„De ce atata disperare daca n am nicio sansa cum spun «sondajele» platite de Baluta? Pai anul trecut ati zis ca e ok sa candideze dr Carstoiu independent din partea unei aliante! Acum pentru mine nu mai e ok? Dar candidatul independent de la Buzau sustinut de USR si PNL nu e in aceeasi situatie?
Va e fricaaaa! Facem dreptate la Bucuresti!”, a scris Anca Alexandrescu pe Facebook.

Anca Alexandrescu, moderator la Realitatea Plus, și-a depus vineri candidatura pentru Primăria București. Alexandrescu este susținută de AUR și PNȚCD. De când și-a anunțat candidatura, Anca Alexandrescu promite să „facă ordine în București”. La depunerea candidaturii, ea a venit însoțită de George Simion (AUR).

Presedintele AUR, George Simion (S), participa la depunerea dosarului de candidatura la alegerile din 7 decembrie a candidatei Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR), Anca Alexandrescu (D), la Biroul Electoral al Circumscriptiei Municipiului Bucuresti, vineri, 14 noiembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Băluță și Ciucu, cot la cot în lupta pentru Primăria Capitalei, în ultimul sondaj CURS. PSD și USR conduc în rândul partidelor preferate de bucureșteni

Anca Alexandrescu și-a depus OFICIAL candidatura pentru Primăria Capitalei