Comisia Europeană investește 225 de milioane de euro în vaccinuri antigripale de nouă generație
Comisia Europeană a anunțat vineri că investește 225 de milioane de euro pentru dezvoltarea următoarei generații de vaccinuri antigripale, care vor oferi protecție pentru o gamă mai largă de variante ale gripei și vor putea fi adaptate rapid în cazul apariției unei tulpini pandemice.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, finanțarea va sprijini vaccinurile care sunt concepute pentru a fi mai ușor de administrat, pe cale nazală, orală sau prin plasturi cutanați, și care pot fi extinse rapid în situații de urgență.
„Cu o investiție a UE de 225 de milioane EUR – cea mai mare de până acum dedicată accelerării accesului la contramăsuri medicale inovatoare – promovăm dezvoltarea următoarei generații de vaccinuri antigripale. Inovarea este un element esențial al pregătirii. Această finanțare va debloca tehnologii de vârf, inclusiv metode mai accesibile și mai diverse de administrare a vaccinurilor, asigurând faptul că opțiunile eficace de vaccinare ajung la grupurile insuficient deservite și vulnerabile. De asemenea, această investiție consolidează ecosistemul farmaceutic al Europei, contribuind la competitivitatea acestuia, precum și reziliența noastră la viitoarele amenințări la adresa sănătății”, a declarat comisara pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib.
UE urmărește astfel să extindă producția, astfel încât să fie în dezvoltare mai multe produse. Aceasta înseamnă că noile soluții pot ajunge mai rapid la programele naționale de vaccinare, oferindu-le pacienților vaccinuri mai ușor de administrat și ajutând astfel țările să reacționeze mai rapid și mai coordonat atunci când focarele se intensifică.
Contractele semnate se vor derula pe o perioadă de 98 de luni, acoperind dezvoltarea clinică până la autorizarea introducerii pe piață.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Adrian Marinescu: „Este o teamă generală de cuvântul vaccin”