Cum s-a sucit CTP peste noapte în problema Referendumului anunțat de Nicușor Dan. Ieri era „o bună inițiativă”, azi „președintele are creier pane”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu și-a schimbat părerea de pe-o zi pe alta, cu privire la referendumul propus de Nicușor Dan, referitor la desființarea Consiliului Magistraturii.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a transmis pe 21 decembrie, că referendumul magistraților, ar fi „o bună inițiativă prezidențială”. Cu toate acestea, mulți juriști au declarat că referendumul propus de Nicușor Dan nu este constituțional
” Referendumul de după sărbători în corpul magistraților este o bună inițiativă prezidențială – deși nu este exclus ca caracatița Savonea să-i amenințe să nu se prezinte. Votul fiind secret, nu prin asumare publică, cum a fost cazul celor 1000 de pe internet sau puținilor care se încumetă să vină mâine la Cotroceni, e posibil să se înregistreze și rezultatul „CSM e o bandă care a pus stăpânire pe Justiție”.
Situație în care „CSM va pleca urgent”, spune sus și tare dl Nicușor Dan. Minunat, să rămână câți aș lăsa eu, dar nu înțeleg cum va face asta procedural președintele. Se duce, în fine, la o ședință CSM și zice: „Doamnelor și domnilor, eliberați sala!”?””, a transmis ziaristul.
CTP, schimbare radicală de ton: „Prostia” și „pierderea unor facultăți mintale”
Cristian Tudor Popescu a manifestat o poziție total diferită pe tema referendumului magistraților. Jurnalistul l-a criticat dur pe președintele Nicușor Dan și a subliniat că nu există niciun temei legal pentru o astfel de inițiativă.
„Nu am altă expresie pentru ce a făcut Nicușor Dan. Nu credeam să folosesc această expresie în legătură cu președintele Dan și anume „creier pane”. Expresia asta include două posibilități: fie prostia, fie pierderea unor facultăți mintale. Nu știu pe care să o aleg. Tertium non datur. Încerc sa construiesc ceva logic înainte să mă dau cu capul de acest vid care este declarația președintelui”.
Recomandarea autorului:
- CTP îl atacă pe Nicușor Dan, după ce a anunțat că se vede cu magistrații, dar cu ușile închise: „Presa nu are acces, e o întâlnire privată, intimă a dlui Nicușor”
- Cristoiu îl atacă pe CTP după o postare despre cazul Rodica Stănoiu: Nu și-a luat pastilele
- Ponta despre achizițiile de armament ale lui Nicușor Dan din Franța: E secret ce cumpărăm