Dominic Fritz, răspuns tăios pentru PSD, care a cerut ieșirea USR de la guvernare: „Nu vă facem această favoare”

Publicat: 08 12. 2025, 11:26
Actualizat: 08 12. 2025, 11:27

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat după eșecul pe care Cătălin Drulă l-a obținut la alegerile pentru Primăria Capitalei, că nu are motive să creadă că nu va mai funcționa actuala Coaliție. Totuși, Fritz devine tăios, și le răspunde cu subînțeles social-democraților: „Nu vă facem această favoare să ieșim din politica românească”.

„Fiecare partid trece prin momente grele și USR a mai trecut prin momente grele, eu sunt optimist că vom trece și prin acest moment. Pentru oricine care ne cântă prohodul pentru a 11-a oară pot să vă spun că nu vă facem această favoare să ieșim din politica românească”, spune Fritz.

A vorbit și despre faptul că PSD nu mai vrea Coaliție cu USR și pune condiția: ori iese USR de la guvernare, ori PSD.

„E dreptul PSD să-și dorească altă guvernare. USR la guvernare are curajul de a face schimbări reale, care decuplează interesele particulare de interesele de stat. Am o oarecare înțelegere de ce PSD e deranjat acest lucru. PSD folosește USR ca un sac de box, iar asta e și un rezultat concret al acțiunilor miniștrilor noștri care au lovit în anumite interese clientelare inclusiv ale PSD. Coaliția a scârțâit din prima zi. Momentan nu am motive să cred că nu putem să continuăm în coaliție”, a declarat Fritz.

PSD „analizează” dacă va cere USR să iasă de la Guvernare

Sorin Grindeanu, a declarat luni dimineață, după încheierea alegerilor locale, că partidul său va analiza dacă va condiționa participarea la guvernare de excluderea USR din Coaliție.

Evident, trebuie să ținem cont de semnale, de faptul că e cam clar că lucrurile sunt un pic separate în cadrul coaliției, între politicile pe care le vrem noi a fi promovate și cele pe care și le doresc cei de la USR. O să vedem cum vor evolua lucrurile„, a spus el.

Grindeanu a răspuns astfel după ce a fost întrebat cum va proceda PSD la nivelul coaliției, după ce poziția politică a USR ar fi fost șubrezită în urma votului din București, unde candidatul Cătălin Drulă, cu ceva mai mult de 13%, s-a situat pe locul 4, la mare distanță de învingătorul Ciprian Ciucu (aproape 36%).

Liderul PSD a subliniat, în context, că, dincolo de situația din Capitală, „AUR și USR nu au câștigat nici măcar o comună, duminică„.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Dominic Fritz nu demisionează de la conducerea USR după eșecul lui Cătălin Drulă: „Tocmai ce am fost votat, acest carusel nu cred că este util”

Nicușor Dan pierde Capitala. Rezultat umilitor pentru Cătălin Drulă, candidatul preferat și promovat de șeful statului. A meritat batjocorirea Constituției, domnule Președinte, pentru locul 4?