Elena Lasconi, reacție la declarațiile lui Nicușor Dan despre „naționalismul sănătos”: „O prostie”
Elena Lasconi a comentat afirmația președintelui Nicușor Dan conform căreia există nevoia unui „naționalism sănătos” și a catalogat-o drept „o prostie”.
În cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24, fosta candidată la alegerile prezidențiale a catalogat drep „o prostie” ideea de naționalism sănătos despre care a vorbit recent președintele Nicușor Dan.
Elena Lasconi a criticat, de asemenea, modul în care politicienii recurg la simboluri naționale, credință și tradiții în timpul campaniilor electorale, susținând că ar trebui să se concentreze pe problemele reale.
„O prostie. Nu există așa ceva”
„O prostie. Nu există așa ceva. Cum adică „naționalism sănătos”? Nu. Hai să vorbim despre lucrurile reale. Dar nu cu steagul…Nu mi-e drag să fiu cu steagul în mână numai când e campanie electorală, așa cum vedem noi că se întâmplă în campaniile electorale. Mă, dintr-odată toți sunt credincioși, toți sunt români adevărați, cu tradițiile, cu nu știu ce…”, a declarat Elena Lasconi, în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
În același timp, Elena Lasconi a susținut că patriotismul ar trebui măsurat prin rezultate concrete și nu doar prin declarații publice.
„Doamne, dar ce-ai făcut tu pentru țărișoara asta? Dacă ești așa de român, ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la guvern acum, care ești la conducere? Ce-ai făcut? Concret, ce-ai făcut? Uite, eu las în urma mea școli, spitale, policlinică, creșă, o să fac drumuri, parcuri pentru copii. Tu ce-ai făcut?”, a mai spus fosta candidată la alegerile prezidențiale.
Nicușor Dan a explicat ce a vrut să spună când a vorbit despre nevoia unui „naționalism sănătos”
La începutul acestei luni, Nicușor Dan a vorbit la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO 2026). În cadrul discursului pe care l-a ținut, președintele a vorbit despre nevoia unui „naționalism sănătos”.
„Şi tocmai pentru că în spaţiul public nu există suficientă această mărturisire şi a aprecierii noastre faţă de trecutul acestei ţări şi a unui naţionalism sănătos, vedem că spaţiul public este dominat, pe de o parte, de defetişisti care spun că n-o să putem să facem niciodată nimic în ţara asta şi în partea ailaltă, de demagogi care se bat cu pumnul în piept şi se caţără ei pe nişte elemente esenţiale ale trecutului şi exact vocea celor care cu decenţă cred şi muncesc pentru România, din păcate, nu se aude şi trebuie să se audă”, a declarat Nicușor Dan la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși.
Ulterior, în cadrul unui interviu pentru Euronews, Nicușor Dan a explicat ce a vrut să spună când a vorbit despre nevoia unui „naționalism sănătos”.
„Pe chestiunea care a stârnit dezbatere, ce înseamnă „naționalism”. Pentru mine, naționalism are un sens foarte juridic sau, dacă vreți, constituțional. Pentru oricine are orice fel de suspiciune poate să spună, în loc de «naționalism», «patriotism». N-am vrut să spun mai mult decât asta, o identitate între tine și țara ta și pe care să o exprimi cu decență în spațiul public”, a explicat șeful statului.