Acord de recunoaștere a vinovăției pentru bulgarul implicat în dosarul lui Ciprian Ciucu. Ce pedeapsă ar urma să primească
Cetățeanul bulgar cercetat de DNA pentru dare de mită, în dosarul privind Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost trimis Tribunalului București. Procurorii susțin că bărbatul ar fi promis și remis 100.000 de euro pentru ca verificările ONJN privind un operator de jocuri de noroc să se încheie favorabil. Fosta președintă a instituției, Odeta Nestor, ar fi înlesnit acceptarea promisiunii. Din ancheta inițială a fost desprinsă cauza în care este cercetat și Ciprian Ciucu. Acordul lui Daniel Mihaylov Rusanov nu stabilește vinovăția primarului general al Capitalei. Procurorii DNA au precizat că, în urma încheierii unui acord de recunoaștere, au propus instanței o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru Rusanov.
Rusanov era acuzat de dare de mită
DNA l-a tirmis deja în judecată pe Daniel Mihaylov Rusanov. El figurează ca inculpat unic în Dosarul 40524/3/2026, având ca obiect „sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției”.
Cauza a fost înregistrată la Secția I Penală a Tribunalului București la 28 septembrie 2026. Primul termen este programat pentru 21 octombrie 2026. Instanța nu a publicat încă o soluție. Prin urmare, acordul încheiat cu DNA urmează să fie examinat de judecător, nu există, în această fișă, o hotărâre prin care să fi fost admis. Portalul nu prezintă nici pedeapsa convenită cu procurorii.
DNA a propus o pedeapsă cu suspendare
„La data de 28 septembrie 2026, s-a dispus sesizarea instanței de judecată – Tribunalul București, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul RDM persoană fizică (cetățean bulgar), fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, a transmis DNA.
Pedeapsa pe care o cer procurorii DNA în urma acestui acord de recunoaștere este de 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare.
„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de doi (2) ani și patru (4) luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de trei (3) ani, precum și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile”, ne-au mai explicat procurorii DNA.
În prezentul acord s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra sumei de 100.000 euro, depusă într-un cont bancar pe numele inculpatului, reprezentând obiectul infracțiunii.
”Prezentul acord a fost încheiat într-un dosar distinct de cel care îl privește pe Ciprian, la data faptelor primar al Sectorului 6 București, așa cum de altfel reiese din comunicatul DNA”, potrivit procurorilor.
Acuzația privind mita de 100.000 de euro
Rusanov a fost arestat preventiv în iunie 2026, fiind acuzat de dare de mită. Potrivit comunicatului DNA, el ar fi promis unui funcționar din cadrul ONJN suma de 100.000 de euro, în numele și în interesul unui operator din domeniul jocurilor de noroc. Fosta șefă a instituției, Odeta Nestor, identificată în presă drept persoana desemnată în comunicat prin inițialele N.C.O., ar fi înlesnit acceptarea promisiunii.
Scopul urmărit, susțin procurorii, era ca verificările efectuate de ONJN să se încheie fără aplicarea unor sancțiuni complementare operatorului și fără sesizarea organelor de urmărire penală ori a Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
DNA arată că Rusanov ar fi remis 45.000 de euro la 8 aprilie, 5.000 de euro la 17 aprilie și 50.000 de euro la 16 iunie 2026. Ultima tranșă a fost dată în momentul constatării infracțiunii flagrante. Funcționarul căruia îi fusese promisă suma avea, potrivit DNA, calitatea de colaborator autorizat în anchetă.
Cum a apărut dosarul lui Ciprian Ciucu
Legătura dintre Rusanov și Ciprian Ciucu este originea comună a investigațiilor, nu participarea lor la aceeași presupusă mită. DNA a precizat că, pe parcursul anchetei privind ONJN, au apărut indicii referitoare la alte posibile fapte de corupție.
Procurorii au constituit astfel un dosar penal distinct, înregistrat la începutul lunii decembrie 2025, în care a fost ulterior pus sub acuzare Ciucu. Această dată este importantă: dosarul distinct a fost deschis înaintea mitei de 100.000 de euro atribuite lui Rusanov în aprilie–iunie 2026. Nu se poate afirma, pe baza comunicatului DNA, că flagrantul lui Rusanov a declanșat ancheta împotriva lui Ciucu.
În cauza separată, procurorii cercetează demersurile pentru obținerea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire pentru un proiect imobiliar din București. Potrivit DNA, doi oameni de afaceri ar fi oferit servicii de publicitate și consultanță electorală destinate campaniei lui Ciucu din noiembrie-decembrie 2025, în legătură cu atribuțiile pe care acesta le avea atunci ca primar al Sectorului 6. Un al treilea om de afaceri ar fi facilitat acordarea folosului.
Potrivit informațiilor publice, vedeta de televiziune Denise Rifai a început să colaboreze cu anchetatorii după ce Odeta Nestor a intrat în vizorul DNA. Presa a relatat că Rifai ar fi făcut un denunț, privind fapte atribuite lui Ciprian Ciucu, potrivit căruia primarul ar fi primit servicii de promovare din partea unor cetățeni israelieni care aveau nevoie de o autorizație de urbanism.
Denise Rifai a confirmat inițial aceste fapte: „Odeta e prietena mea”, apoi, a negat că ar fi făcut denunțul. DNA nu a confirmat public că aceasta ar fi urmărit să o ajute pe Nestor printr-un asemenea demers și nici de unde știa Denise Rifai despre faptele primarului.
Ciucu își susține nevinovăția
Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare pentru luare de mită la 18 iunie 2026. Comunicatul DNA nu îl enumeră pe Rusanov printre inculpații din acest dosar distinct. Într-un interviu acordat în cadrul unui podcast, Ciprian Ciucu a respins acuzația de luare de mită.
„Păi unde e mita aia?”, a întrebat edilul, susținând că nu a primit bani și că averea ori stilul său de viață nu arată că s-ar fi îmbogățit în timpul mandatului. El a afirmat că anchetatorii încearcă să stabilească dacă au fost făcute plăți în numele său, despre care ar fi știut în campania electorală, dar a negat că ar fi avut cunoștință de asemenea demersuri.