Nicușor Dan a aterizat la București. A fost ajutat de Elveția: „Gest de apreciere pentru ajutorul acordat victimelor incendiului din Crans-Montana
Nicușor Dan a anunțat că avionul prezidențial a aterizat, în sfârșit, pe aeroportul din București. Acesta a precizat că Elveția a asigurat securitatea președintelui de-a lungul unei porțiuni din drum, ca gest de recunoștință pentru ajutorul României în tragedia din Crans Montana.
„Am ajuns la București. Pe parcursul zborului, deasupra spațiului aerian al Elveției, aeronava noastră a fost escortată de două avioane F-18, un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.
Nicușor Dan – președintele României – a participat, marți, la Paris, la întâlnirea Coaliției de Voință, alături de liderii europeni. Ulterior, șeful statului urma să revină în România la bordul unei aeronave militare Spartan. Avionul Spartan cu care Nicușor Dan și jurnaliștii români au ajuns la Paris nu a decolat din Paris, capitala Franței, pentru că ceața groasă din București ar fi împiedicat aterizarea aeronavei.
Conform informațiilor obținute de Gândul, Nicușor Dan și jurnaliștii români care l-au însoțit la Paris se îndreptau, la ora 08:15, către aeroport, în Franța, pentru a decola spre Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) din România.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Toni Neacșu: Nicușor Dan dărâmă retorica bizonilor propagandiști atunci când răspunde corect că cei 4 judecători CCR aveau legea de partea lor
- Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni un departament împotriva dezinformării și fake news – SURSE
- Nicușor Dan, pierdut în spațiu la Summitul „Coaliției Voinței” de la Paris. Președintele României dă din mâini, se comportă bizar și se împiedică de liderii UE la fotografia de familie