Nicușor Dan a explicat de ce nu a numit încă șefi la Servicii și de ce amână să o facă
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat luni seară, în cadrul unei conferințe de presă, de la Ateneul Român, despre motivul pentru care nu a numit, nici până în prezent, sefii la SRI și SIE.
Nicușor Dan a ezitat să ofere argumente clare referitor la motivul pentru care nu a numit, nici până acum, directorii din fruntea Serviciului Român de Informații și a Serviciului de Informații Externe. Liderul de la Cotroceni a menționat, însă, că la acest moment, există „o inflamare” și a adăugat că numirile vor avea loc la „momentul potrivit”.
„E ceva ce ține de președinte și Parlament și în momentul acesta constatăm cu toții că este o inflamare. La momentul potrivit o să facem și această discuție, finalizată cu o numire”, a declarat Nicușor Dan.
Cum influențează situația „inflamată” de pe scena politică numirea șefilor SRI și SIE
Partidele din coaliție par a fi în plin război, iar semnalele transmise din partea liderilor inclină spre o eventuală dizolvarea a alianței de la Guvernare.
Mai mult, partidele aflate la putere, cu cea mai mare reprezentare în Parlament, PSD și PNL, s-au îndepărtat și mai mult de Nicușor, astfel că e puțin probabil ca președintele și Parlamentul să ajungă la un acord pe o temă cu o miză atât de ridicată cum este numirea șefilor la SRI și SIE.
Nicușor Dan: „O propunere de Servicii a președintelui care să fie respinsă de Parlament nu e deloc un semn de stabilitate”
În luna februarie, Nicușor Dan a fost întrebat dacă numirea șefilor la SRI și SIE reprezintă o miză de negociere cu partidele din coaliție.
„Eu cred că e foarte important ca România să transmită un semnal de stabilitate pe care l-a și transmis în ultimele nouă luni și un eveniment ca o propunere de servicii a președintelui care să fie respinsă de Parlament nu e deloc un semn de stabilitate. Tocmai de aceea trebuie să existe un dialog înainte”, a afirmat șeful statului, la vremea aceea.
Ce nume se vehiculau la începutul anului pentru șefia Serviciilor
La începutul anului, președinte declara că își dorește, în aceste funcții, „oameni de maturitate umană profesională care să fi relaționat de-a lungul timpului cu multe medii”.
Președintele a mai avut o tentativă de a numi șefii SRI și SIE. Presa a consemnat numele avocatului Gabriel Zbârcea pentru SRI și al diplomatului Marius Lazurca pentru SIE, neinfirmate de Palatul Cotroceni.