Petrișor Peiu explică de ce nu va vota Legea ANI cu „amendamentul Fritz”: „Aici intervine onoarea”
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, explică într-o postare pe rețelele sociale că nu va vota Legea ANI, care conține controversatul „amendament Fritz”, deoarece senatorii AUR au respins anterior proiectul, iar acum nu consideră corect să voteze pentru el. Legea urmează să intre astăzi la Comisia Juridică și apoi să fie supusă votului în plenul Senatului.
Într-o postare pe Facebook, Petrișor Peiu spune că, deși nimeni nu își poate alege calitățile cu care se naște, fiecare își poate câștiga onoarea și își poate păstra libertatea de a lua singur decizii.
„Un politician, la fel ca orice om, poate să se nască frumos sau urât, deștept sau prost. Nimeni nu își poate alege, la naștere, aceste însușiri. Dar oricine își poate dobândi onoarea și își poate păstra libertatea. Libertatea care nu te ține dependent de alții, libertatea care îți permite să alegi singur”, a scris Petrișor Peiu pe Facebook.
Petrișor Peiu: „Eu le-am propus colegilor de la AUR să votăm pentru lege”
Petrișor Peiu spune că, pe 30 iulie, când propunerea de lege a ajuns la Senat, le-a cerut colegilor să voteze pentru aceasta. Acesta mai spune că, anterior, parlamentarii AUR susținuseră în comisii „amendamentul Fritz”.
„Adevărul despre legea integrității incluzând amendamentul Fritz este următorul: pe 30 iulie, propunerea de lege a venit la Senat. Eu le-am propus colegilor de la AUR să VOTĂM PENTRU LEGE, după ce în comisii noi susținuserăm amendamentul Fritz”.
Potrivit liderului AUR, senatorii formațiunii au ales să se abțină atunci, deși el le cersue să voteze pentru proiect.
„Colegii mei senatori AUR S-AU ABȚINUT, în pofida cererii mele, ascultând o altă propunere. Evident că mulți au criticat AUR atunci.”
„Deputații AUR au votat împotriva”
Liderul senatorilor AUR spune că, după parcursul proiectului și după etapa de la Curtea Constituțională, legea a ajuns la Camera Deputaților în forma actuală. Peiu susține că deputații AUR au votat împotriva proiectului fără să îl consulte.
„După multe aventuri și după ocolul la CCR, legea a ajuns la Camera Deputaților în forma de acum. Deputații AUR au votat IMPOTRIVA, fără sa se consulte cu mine”.
De asemenea, acesta subliniază că, înaintea votului din Senat, el a ajuns să fie acuzat pentru poziția pe care parlamentarii AUR o vor avea asupra legii.
„Astăzi, legea urmează a se vota la Senat și doua trusturi de presa mă acuză pe mine ca nu ii las pe senatorii AUR să voteze legea și că astfel trădez (pe cine? Ce?)”.
Liderul senatorilor AUR: „Eu nu voi participa la acest vot”
Petrișor Peiu spune că nu va participa la votul asupra Legii ANI și susține că senatorii partidului ar fi trebuit să îi urmeze poziția încă de la votul din 30 iulie. El își justifică decizia prin faptul că nu consideră corect ca un parlamentar să voteze astăzi pentru o lege pe care a respins-o anterior, fără să explice schimbarea de poziție.
„Așa cum am spus, eu nu voi participa la acest vot, cum nu am participat nici la celelalte, deoarece cred ca senatorii AUR ar fi fost bine să mă asculte încă de pe 30 iulie. Aici intervine onoarea. Onoarea de a nu vota azi ceea ce ai respins ieri. Sau măcar de a explica de ce ai făcut-o.”
În continuarea mesajului, senatorul AUR mai spune că nu are obligații față de alte persoane și că își poate lua singur deciziile politice. Peiu susține că în aceste condiții nu poate fi făcut responsabil pentru deciziile la care nu a participat și au fost luate de colegii săi.
„Eu sunt un om liber, nu am luat nimic de la nimeni, nu datorez nimic nimănui. Tocmai de aceea mi se aruncă mie responsabilitatea unei decizii pe care nu am luat-o eu și a care nici nu am participat.”