PSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție. Ce spune Grindeanu
Criza politică de la vârful puterii intră într-o fază ireversibilă. Președintele PSD Sorin Grindeanu, președinte al Camera Deputaților, a declarat luni, la Bacău, că în interiorul Partidului Social Democrat (PSD) sunt analizate trei direcții posibile privind viitorul politic al formațiunii. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri regionale Nord-Est, urmate de o conferință de presă, în care liderul social-democrat a vorbit despre consultările interne aflate în desfășurare.
„Vom vota care este calea pe care vom merge: să rămânem în actuala coaliție, dar cu o reconfigurare, sau trecerea în opoziție”, a spus Grindeanu.
El a adăugat că, în forma actuală, coaliția nu mai este susținută intern de partid.
„Toată lumea își dorește să continuăm într-o coaliție pro-europeană, dar nu în acești parametri. Vedem că mergem într-o direcție greșită, iar indicatorii macroeconomici arată acest lucru”, a afirmat liderul PSD.
Sorin Grindeanu, presedintele Camerei Deputatilor. Foto: EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX
Acesta a invocat mai mulți indicatori economici negativi, printre care o inflație de aproape 10%, aproximativ 55.000 de disponibilizări în sectorul privat în ultimele luni, scăderea producției industriale cu 16% și reducerea cu circa 25% a puterii de cumpărare a pensionarilor.
În acest context, PSD va realiza o evaluare completă a guvernării, inclusiv o autoevaluare a miniștrilor social-democrați, înainte de votul intern decisiv.
Referitor la posibilitatea trecerii în opoziție, liderul social-democrat a evitat să facă un pronostic, subliniind că aproape 5.000 de membri ai partidului vor decide direcția politică a PSD.
„Nu vreau să anticipez rezultatul. Vom întreba colegii, așa cum am făcut și când am decis intrarea la guvernare. Cert este că România nu merge în direcția corectă, iar noi avem datoria să încercăm să schimbăm această direcție”, a precizat el.
Grindeanu a dat asigurări că, după votul din 20 aprilie, PSD va prezenta public și transparent decizia finală privind viitorul participării la guvernare, subliniind că prioritare trebuie să fie interesele românilor și stabilitatea guvernării.
AUTORUL RECOMANDĂ: