Rogobete atacă din nou tăierile lui Bolojan: Reforma înseamnă să investești cu cap, nu să tai și să închizi

Publicat: 24 08. 2026, 12:01
Actualizat: 24 08. 2026, 12:04

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, atrage atenția asupra reformelor austere pe care premierul demis, Ilie Bolojan, le-a impus și spune că „a tăia și a închide” nu înseamnă reformă. Rogobete a dat exemplul spitalelor care se construiesc acum în România și a subliniat, în postarea sa pe Facebook, că „reforma adevărată înseamnă să construiești pentru oameni”.

„Oamenii merită să audă despre speranță, nu doar despre tăieri. Despre dezvoltare, nu doar despre austeritate. Reforma adevărată nu înseamnă să tai și să închizi. Reforma adevărată înseamnă să construiești și să redai oamenilor siguranța zilei de mâine. În România se construiesc spitale noi. De la zero.

Sunt investiții în centre pentru arși grav, spitale de urgență, institute medicale, spitale regionale, centre de cardiologie și transplant, infrastructură pentru pneumologie și alte unități medicale de care România are nevoie. Sunt șantiere pe care, ani de zile, mulți nu le-au crezut posibile. Astăzi, ele sunt realitate”, a transmis Alexandru Rogobete.

În încheiere, Rogobete subliniază că reformele trebuie să aibă ca fundament binele cetățenilor și spune că este important ca cei care fac reformele să aibă curajul de a privi spre viitor.

„Asta înseamnă reformă. Să construiești pentru oameni. Să investești cu cap. Să ai curajul să privești înainte.”