Uite vila, nu e vila. Traian Băsescu cere un apartament: Nu stau în ploaie / Unde și-ar dori fostul președinte să locuiască
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, va primi un apartament din fondul locativ al RA-APPS, drept reședință oficială.
După ce și-a recăpătat drepturile în instanță, Băsescu a făcut o solicitare pentru atribuirea unei locuințe. Guvernul i-a găsit o vilă. Fostului președinte nu a acceptat. „Este prea mare pentru nevoile familiei mele”, a declarat acesta pentru Gândul.
„Vila din Zola este mult prea mare pentru nevoile actuale ale familiei mele. Am solicitat un apartament într-un bloc”, a confirmat Traian Băsescu.
Întrebat dacă reprezentanții Guvernului i-au spus când i se va rezolva situația, Traian Băsescu a răspuns: „Nu stau în ploaie”.
Surse politice au transmis, pentru Gândul, că reprezentanții Guvernului au purtat negocieri cu fostul președinte, pentru că acesta nu dorea vila din strada Emile Zola 2A, ci un apartament in același imobil unde avea cabinetul de lucru. Traian Băsescu nu a dorit să confirme această informație.
Reamintim că, după ce și-a încheiat mandatul de președinte, Traian Băsescu s-a mutat în vila de protocol de la RA-APPS, de pe strada Nikolai Gogol nr 2. Guvernul a aprobat ca vila din Primăverii să devină reședința fostului șef al statului. Tot acolo, la parterul locuinței de protocol, și-a amenajat și biroul. Și atunci, în 2017, Băsescu a refuzat, inițial, propunerea Guvernului.
Curtea Constituțională a dat câștig de cauză fostului președinte în procesul intentat statului român, prin care a contestat pierderea privilegiilor prezidențiale.
Traian Băsescu a rămas fără drepturile de fost președinte în 2022, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrov”. În baza deciziei ÎCCJ, Administrația Prezidențială i-a retras beneficiile acordate foștilor președinți, inclusiv locuința de protocol, paza SPP și indemnizația lunară.
Pe 8 august, Guvernul avea pe ordinea de zi un proiect de act normativ privind atribuirea unei locuințe fostului președinte. Acesta nu a mai fost adoptat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, Executivul are „intenția” să adopte săptămâna aceasta hotărârea privind alocarea unei reședințe oficiale lui Traian Băsescu.
RECOMANDĂRILE AUUTORULUI: