USR a confiscat ideea de “revoluție”, printr-un eveniment organizat la Timișoara, dedicat lui Dominic Fritz. Președintele USR și-a luat “adio” de la mandatul de primar. Filosoful activist Gabriel Liiceanu a transmis și el un mesaj
USR și Dominic Fritz au confiscat ideea de „revoluție” la Timișoara prin evenimentul dedicat primarului suspendat din funcție pentru conflict de interese care a avut loc duminică, 27 septembrie. Evenimenul numit „Timișoara. Revoluția continuă” a început chiar cu imagini din timpul Revoluției din 1989, iar participanții au făcut comparații între suspendarea lui Dominic Fritz și momentele Revoluției de-a lungul evenimentului. Filosoful activist Gabriel Liiceanu a transmis și el un mesaj în cadrul acțiunii care a avut loc la fix șase ani de la alegerile locale din 2020, în urma cărora el și-a câștigat primul mandat. Evenimentul se desfășoară cu doar trei zile înainte de data la care trebuie să predea mandatul.
USR a transmis în cadrul conferinței și un mesaj video de la filosoful activist Gabriel Liiceanu, care susține că timișorenii au fost rupți abuziv de primarul lor și că încetarea mandatului lui Dominic Fritz ar fi fost orchestrată ca să îi oprească ascensiunea politică.
„Două lucruri aș avea de spus în privința încetării mandatului de primar al domnului Dominic Fritz. Primul, cetățenii Timișoarei abia și l-au reales pe Dominic Fritz după un mandat strălucit de patru ani. Acest contract atât de reușit între cetățenii Timișoarei și primarul lor a fost rupt abuziv, invocându-se o eroare administrativă care se petrecuse înaintea mandatului său. Al doilea lucru, legea invocată și-n virtutea căreia încetează mandatul domnului Dominic Fritz e una cu adresă, pentru a-i opri acestuia ascensiunea politică”, a declarat Gabriel Liiceanu.
Simbolul Revoluției din Timișoara, folosit în discursul politic
Dominic Fritz a asociat direct evenimentul său de astăzi cu Revoluția din 1989, liderul USR comparând mobilizarea actuală a partidului cu tradiția istorică a orașului de pe Bega. „Timișoara are un loc aparte în istoria României tocmai pentru că acest oraș nu a așteptat întotdeauna ca restul țării să fie pregătit pentru schimbare. Uneori, schimbarea României începe la Timișoara înainte ca România să fie pregătită pentru ea”, a declarat Fritz.
Discursul a evoluat astfel de la teme administrative locale la o chemare la acțiune la nivel național. Fritz le-a cerut simpatizanților să devină vocali în mediul online, să se implice în comunitate și să se înscrie în partid. „Faceți gălăgie dacă nici voi nu vă opriți. Implicați-vă în comunitate, căutați-vă aliați, (…) fiți vocali în online, intrați în USR”, a îndemnat el.
Discursul său a ancorat și mai mult mesajul politic în simbolistica Revoluției. „Alții au decis că mandatul meu se termină aici. Dar există o decizie pe care ei nu o pot lua în locul nostru. Ce începe de aici. Ce începe astăzi. Timișoara a demonstrat deja că se poate. Acum e rândul României. Trăiască Timișoara liberă, trăiască România liberă, revoluția continuă! Împreună, înainte!”, a susținut Dominic Fritz.
Fritz: „Mandatul meu se termină pentru că o majoritate politică toxică pentru România a decis”
Dominic Fritz a vorbit despre încetarea mandatului său, pe care a descris-o drept o nedreptate făcută în primul rând timișorenilor.
„Mandatul pe care voi, timișorenii, mi l-ați dat în 2020 și în 2024 nu se termină pentru că timișorenii au spus că s-au răzgândit. Se termină pentru că o majoritate politică toxică pentru România a decis să întrerupă, brutal și neconstituțional, ceea ce oamenii au început prin vot”, a susținut Fritz.
Edilul a spus că și-ar fi dorit să rămână în funcție și să își ducă proiectele la capăt.
„Mi-am dorit să continui munca de primar, să mă dovedesc vrednic de încrederea primită; am proiecte în care cred și lucruri pe care voiam să le termin”, a spus acesta.
În același timp, Fritz a afirmat că nu intenționează să se retragă din viața politică.
„Au putut să-mi încheie mandatul de primar. Nu pot să-mi încheie misiunea”, a declarat președintele USR.
Fritz acuză PSD și AUR că vor să țină USR departe de putere
O parte importantă a discursului a fost dedicată atacurilor la adresa PSD și AUR. Fritz a susținut că succesul USR în administrația locală reprezintă, în opinia sa, principala amenințare pentru vechiul sistem politic.
„Există însă ceva mult mai periculos pentru vechiul sistem decât toate acestea: să fim o alternativă politică reală care dovedește că se poate”, a afirmat liderul USR.
Fritz a continuat în aceeași notă și a spus că încheierea mandatului său ar demonstra că adversarii politici sunt preocupați de rezultatele USR.
„Să fie foarte clar: dacă a trebuit să schimbe regulile jocului ca să scape de mine, sunt panicați. Mi-au încetat mandatul cu contorsiunile lor legale penibile nu în ciuda succeselor noastre, ci din cauza succeselor noastre!”, a declarat el.
Diana Buzoianu: „Au arătat cu o singură mișcare disperată cât de frică le este de USR”
Prezentă la manifestația de susținere a primarului Dominic Fritz, Diana Buzoianu a acuzat eforturile politice și legislative făcute pentru a-l înlătura pe edilul USR de la conducerea administrației locale.
„Peste trei zile, Dominic nu mai e primar. Cei care și-au imaginat că asta înseamnă un câștig au o veste. Și vreau să le mulțumesc foarte mult pentru că au reușit poate ce nu a reușit USR să facă în zece ani de zile: să arate, cu o singură mișcare disperată, cât de frică le este de USR”, a afirmat ministrul interimar.
Buzoianu a lansat acuzații dure la adresa coaliției de guvernare, susținând că întregul aparat de stat a fost folosit exclusiv pentru a bloca mandatul lui Fritz prin adoptarea unei legislații dedicate.
„Uitați-vă cât de mult le-a trebuit. Un Parlament, un Guvern demis pe drum, o Curte Constituțională, o lege cu numele unui om pe ea, o mașinărie care a lucrat luni de zile ca să scoată un primar din primărie. Forța nu arată așa. Așa arată frica”, a declarat Buzoianu.
Susținătorii lui Fritz chemați ca să genereze o „reacție fermă” la suspendarea lui
Printr-un mesaj, președintele USR Dominic susține că suspendarea lui trebuie să genereze o reacție fermă din partea timișorenilor, vorbind despre „demnitate, solidaritate și hotărârea de a merge mai departe”. Mai mult, el afirmă că experiența administrației din Timișoara reprezintă un model de bune practici care ar trebui extins la nivel național, dincolo de granițele orașului de pe Bega.
Fritz a făcut referire și la sprijinul pe care l-a primit în ultimele săptămâni din partea mai multor personalități din România și din străinătate, inclusiv din partea presei internaționale și a unor organizații europene. Potrivit acestuia, valul de reacții demonstrează că există susținere puternică pentru continuarea demersurilor pe care le promovează.