Victor Ponta anunță că Guvernul Mureșan va obține mai puține voturi decât Guvernul Veștea

Publicat: 17 09. 2026, 20:16
Actualizat: 17 09. 2026, 20:19

Victor Ponta a reacționat pe rețelele sociale după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și susține că viitorul Guvern propus de acesta va obține mai puține voturi în Parlament decât Executivul Veștea. Fostul premier mai spune că PNL și USR vor avea parte de un eșec și consideră că după acest episod va urma o altă propunere de prim-ministru.

„Când joci la cacealma, când crezi că ipocrizia și minciuna sunt suficiente, când ai impresia că toți sunt „FOCI”, și nu oameni, riști să cazi în propria capcană”, a scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.

 Loading ...

Victor Ponta și-a continuat mesajul cu o predicție asupra votului din Parlament. Fostul premier crede că Guvernul Mureșan va obține mai puține voturi decât Guvernul Veștea.

„Guvernul «Siegfried» va obține mai puține voturi decât Guvernul «Vestea»! Dar PNL și USR se vor face de râs! După aceea urmează propunerea serioasă!”.

Mesajul vine la scurt timp după o altă postare prin care Victor Ponta a indicat numele lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, într-o formulă prezentată de acesta ca o provocare adresată președintelui Nicușor Dan.

„Șah-mat! Dacă aș fi acum în locul lui Nicușor Dan, l-aș propune pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru”, a scris Ponta.

Guvernul Veștea a picat în Parlament cu 189 voturi pentru și 23 împotrivă

Comparația făcută de Victor Ponta are ca reper votul acordat în Parlament Guvernului condus de Adrian Veștea. Din 212 voturi exprimate, au fost 189 pentru și 23 împotrivă.

Pentru acordarea votului de încredere este necesară majoritatea parlamentarilor, adică 233 de voturi. Adrian Veștea a fost a doua propunere pentru funcția de premier după demiterea Guvernului Bolojan. Înaintea lui Veștea, președintele Nicușor Dan îl desemnase pe Eugen Tomac, care și-a depus mandatul după zece zile.

Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier

Nicuşor Dan a anunţat, joi, că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan. Șeful statului a subliniat că acesta i-a cerut un timp de gândire.

„Rămâne prima opţiune pentru mine în acest moment şi aştept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a spus şeful statului.

Siegfried Mureșan / Foto – Mediafax

Siegfried Mureşan a transmis, într-o postare pe Facebook, că acceptă propunerea.