Prima pagină » Puterea Gândului » Antonescu îi „regulează” la colegii pe Chiliman și Tăriceanu

Antonescu îi „regulează” la colegii pe Chiliman și Tăriceanu

Antonescu îi „regulează
Nimic nu-l împiedică pe Antonescu să coboare, treaptă cu treaptă, în simpatia propriului electorat. În loc să-și întocmească lista blitz a marilor „succesuri" politice estivale, să vadă unde a greșit și să îndrepte ce se mai poate îndrepta, el bifează nume de descăpățânați în războaiele unor ambiții meschine.

Nimic nu-l împiedică pe Antonescu să coboare, treaptă cu treaptă, în simpatia propriului electorat. În loc să-și întocmească lista blitz a marilor „succesuri” politice estivale, să vadă unde a greșit și să îndrepte ce se mai poate îndrepta, el bifează nume de descăpățânați în războaiele unor ambiții meschine. Ultimul pe listă, Călin Popescu Tăriceanu, personalitate pe care fostul interimar încearcă s-o alunge de pe lista candidaților librali bucureșteni, pentru parlamentarele din decembrie.

Andrei Chiliman, inamic declarat al președintelui PNL, amenințat chiar și cu excluderea din partid, l-a invitat pe Tăriceanu să candideze la colegiul 2 – Senat, în sectorul 1 – fostul colegiu care „l-a dat” Camerei Superioare, în 2008, pe Crin Antonescu. Certat la cuțite cu Chiliman, liderul „s-a mutat”, însă, în sectorul 3, cedând vechiul colegiu, ca pe o feudă, prin conducerea filialei PNL București, Partidului Conservator, fără a avea vreo discuție prealabilă cu Chiliman.

„Touche, Pussy Cat!” și-o fi spus Antonescu, cu orgoliul oblojit. 

În locul său, după episodul horror petrecut la Cotroceni, un politician cu simțul măsurii, odată pus la curent cu rezultatele sondajelor care-i atestă cădere în cap, ar fi făcut doi pași înapoi, măcar și pentru a-și pune cenușă între urechi și a mai cere o ultimă părere, de bun simț, seniorilor partidului, în ceea ce-l privește.

Dar nu și Antonescu. În loc de asta, ranchiunos, actualul lider instigă la „hărțuirea” celor care ies din rândul cântăreților de osanale, printre proscriși aflându-se Ludovic Orban, Andrei Chiliman și Călin Popescu Tăriceanu. De ei, de o anume vocație politică și de verticalitatea coloanei se teme Antonescu, mai ales acum, când a rămas puțin până să coboare, în sondaje, sub 20 de procente. 

Cum să te simți relaxat atunci când Andrei Chiliman, liberal cu ștate vechi, îți cere să faci un anumit gen de politică, iar Călin Popescu Tăriceanu, fost premier și lider de partid, îți atrage atenția că pentru a percepe politica în detaliu ar trebui să fii mult mai prezent în cotidian, inclusiv în Senat, cameră al cărei șef, între timp, ai devenit!?

Cum să dormi liniștit când unii dintre membrii de partid, mai puțin aduși de spate, au început să cârtească și să nu mai lucreze pentru tine!?

Cum să-ți fie indiferente comparațiile pe care alții le fac între comportamentul tău, agitat, isteric și fără rezultat, în lupta dusă cu Traian Băsescu, și cel al lui Tăriceanu, ferm și elegant, în războiul cu același președinte-jucător!?

Poate că, totuși, demersul înțelept pe care un lider, neperformant și în picaj, ar trebui să-l facă, este acela de a și-i apropia pe cei mai experimentați oameni din partid, de a le recunoaște calitățile și de a le fructifica experiența, trecând peste teamă că unul dintre ei îl va „elimina”, mai devreme sau mai târziu, de la conducerea formațiunii.

În niciun caz, acela de a-i îndepărta și a încerca să-i anihilezi!
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...