Asaltul Alepului – mama bătăliilor

De rezultatul acestei confruntări depinde soarta Siriei lui Bashar Al-Assad.

Cine cu cine se luptă? De o parte, armata regimului de la Damasc, ajutată la sol de milițiile Hizballah și forțele speciale iraniene și din aer de bombardamentele rusești, iar de celalaltă parte insurgențiie care au cucerit zona din ianuarie 2013: Jabhat An-Nusra (afiliată Al-Qaeda), salafiștii din Ahrar Ash-Sham, Brigada Sultan Murad a turkmenilor, Harakat Nour Al-Din Al-Zinki (sprijiniți logistic de CIA prin programul de susținere a „rebelilor moderați”). Toate aceste grupări s-au coalizat, în martie anul trecut, în Jaish Al-Fatah („Armata Cuceririi”) a cărei țintă e regimul de la Damasc și ai cărei principali sponsori sunt turcii și saudiții.

Victoria lui Bashar Al-Assad și a aliaților săi asupra Alepului ar putea fi o chestiune de zile, dar va fi una de săptămâni, fiindcă luptele se dau și în zone locuite, iar o catastrofă umanitară s-a decalnșat deja. Aproximativ 30.000 de civili se află la granița închisă a Turciei și alți vreo 50.000 sunt așteptați să sosească. Vremea e rea, iar oamenii disperați.

Bătălia Alepului e urmărită cu anxietate de israelieni, care se tem că victoria lui Bashar Al-Assad le va aduce iranienii la graniță.

Directorul Institutului pentru Politică Externă din Ankara, Seyfi Tashan, are motive să fie sceptic în privința liderilor europeni aflați în fața noului val de refugiați: „Europa nu va face nimic, cum n-a făcut în crizele anterioare. Nu știu ce se va întâmpla. Europa e un spațiu egocentric. Se mișcă greu. Ați văzut criza din țările europene, după ce migranții au sosit la porțile lor? Nu aștept prea multe de la Europa. Cred că Statele Unite și Rusia trebuie să stea la masă și să discute despre o soluție realistă”.

În timp ce rușii elimină metodic oponenții președintelui Bashar Al-Assad, pregătindu-se pentru următorul pas strategic, Uniunea Europeană emite apeluri patetice cerând (cui?) încetarea măcelăririi civililor.