Aurul însângerat al Ierusalimului

Nicăieri ca în Orașul Păcii (unul dintre cele 70 de nume ale sale) n-au curs secole de ură, râuri de sânge sub cupolele de aur.

Rezoluția ONU 2334 repune în discuție soluția – majoritar acceptată de către diplomațiile lumii – a două state pentru două națiuni, cu Ierusalimul capitală a ambelor (Ierusalimul de Est revenindu-i palestinienilor). Însă Netanyahu s-a jurat să nu divizeze niciodată Ierusalimul.

E, oricum, divizat de dorința de a fi păstrat întreg: între Ierusalimul de Vest și Ierusalimul de Est a fost plantată o pădure de bariere și garduri, un zid, înalt până la Dumnezeu, îl desparte de Cisiordania (Iudeea și Samaria).

În campania electorală și după, președintele ales Donald J. Trump a declarat Ierusalimul drept capitală indivizibilă a Statului Israel, iar mutarea ambasadei de la Tel Aviv va marca recunoașterea oficială a acestei stări de fapt.

Pentru evrei, Ierusalimul e locul sfânt spre care se îndreaptă când vorbesc în rugăciune cu Adonai, Ierusalimul e în clinchetul cioburilor paharului pe care mirele îl sparge la nuntă în amintirea Templului, Sederul de Pesah și slujba de Yom Kippur se încheie cu urarea „La anul, la Ierusalim”, fericiții îngropați pe Muntele Măslinilor se crede că vor fi primii la Înviere, Ierusalimul arde cu litere de foc în conștiința evreiască.

Al-Quds („Cel Sfânt”) e pentru musulmani al treilea oraș binecuvântat, după Mecca și Medina, e locul unde s-a rugat Profetul Muhammad, înainte de a se îndrepta spre Lotusul de la Margine, în Noaptea Mirajului.

Ierusalim e locul în care, evrei, creștini, musulmani pot auzi (se spune și e adevărat) – răsuflarea lui Dumnezeu.