Autostrada Unirii. Apel către râși

La Palatul Cotroceni, în impresionanta Sală a Unirii, s-a desfășurat festivitatea inaugurării teoretice a Autostrăzii Unirii. Cu intonarea Imnului Național, cu o alocuțiune rostită de Președinte, în prezența unui public ales, parlamentar, cu fior patriotic. (În mai, o ceremonie similiară ar fi putut marca 11 ani de promisiuni, de la primul proiect de prefezabilitate).

Parcă o văd cu ochii minții, în toată splendoare ei de vis ca și împlinit: 320 de kilometri, de la granița României cu Republica Moldova, până hăt la Târgu Mureș (granița României cu UDMR).

Ne mai lipsesc doar 9 miliarde de euro (prețul pe kilometru arată că autostrada va face un ocol prin Tora Bora sau va avea o derivație spre centrul pământului) și un apel către râși.

Ce se întâmplă? Mamiferele astea au o oftică înnăscută, un soi de instinct distructiv – cum aud că mai vrem să construim o autostradă, hop și ele să se pună de-a curmezișul: urși, lupi, bouri (mă rog, nevăstuici deghizate), râși, elani, lilieci.

Dintre toți, cei mai de înțeles îmi par a fi râșii (liliecii sunt prea optimiști; stând cu capul în jos, li se pare că în România totul e în ordine).

Lor, râșilor, le adresez un apel călduros: vă rog să înțelegeți că e o treabă serioasă!