Băsescu la Udrea. Anul acesta, Dragobetele a picat într-o zi fără soț

Redactor:
Florin Negruțiu
Băsescu la Udrea. Anul acesta, Dragobetele a picat într-o zi fără soț
De aici, poezia se termină și realitatea jegoasă te izbește în dinți

Ca îngerul cu ochiul rău, el s-a întors în cuibul său. „Cu-cu!” a răsunat Arestul Stejarii. Sezonul vânătorii de cocoși era pe sfârșite în Pădurea Băneasa, iar în voliera aurită de la marginea ei nu mai îndrăzneau să intre decât avocații. „Cu-cu!”, a insistat Dragobetele, ca pe vremuri. Fusese puțin plecat în sânul familiei, timp în care celălalt sân fusese abuzat de un milițian care-i furase sutienul. În anul acesta, ca niciodată, Dragobetele a picat într-o zi fără soț.

Cavaler de ziua a șaptea, dl. Băsescu a mărturisit că o vizitează zilnic pe doamna Udrea și o susține. Frumos! Îi e fidel, la fel cum dumneaei i-a fost fidea în toți anii aceștia: „Încerc să o conving că nu am abandonat-o”. O mică dramă. Simțea doamna că a abandonat-o? De bună seamă. Nu se plângea dumneaei de „marii bărbați ascunși pe sub mese”?

Se zice că dacă în noaptea de Dragobete fetele nemăritate aud cucul, a doua zi le apare Kovesi în drum. Azi, doamna Udrea a ajuns din nou în arest. O celulă murdară, fără foehn, cu WC turcesc. Iar de aici poezia se termină, iar realitatea jegoasă te izbește în dinți.

Poate că, după ce dramoleta aceasta se va fi terminat, vom găsi timp să vorbim serios și despre pârnaie. Pentru că ăsta este arestul în România: locul unde „te bagă jos”. Să ne înțelegem: vorbim de arest, locul unde sunt duse persoanele care nu sunt condamnate și care se bucură teoretic de prezumția de nevinovăție. E atât de greu să le asiguri oamenilor ăstora o budă normală și un duș cât de cât? Orice om, oricât de corupt este, trebuie tratat, în primul rând, cu demnitate. Apoi trebuie să-i fie demonstrată vinovăția într-o sală de judecată.

Pot să înțeleg șocul doamnei Udrea în fața WC-ului turcesc. Orice student care a trecut prin Grozăvești a trăit oroarea față de șobolanii care ies din țeava de scurgere. Orice pacient care a trecut printr-un spital de stat a suportat umilința jegului, inclusiv a celui uman. Aceasta este, din păcate, România. A spune însă, cum văd că susțin diverși, că ăia din arest trebuie să crape pentru că noi avem mai întâi de renovat școli și spitale este greșit. Nicio instituție nu trebuie să-i umilească pe cetățeni, să-i ducă la stadiul de suboameni, să-i sufoce în jeg. Nici spitalul, nici școala, nici administrația financiară, și nu, nici pușcăria. În niciun caz Justiția nu are de câștigat dacă-i sufocă pe oameni ca pe sardelele și-i stoarce de vlagă până-i aduce într-o sală de judecată. Arestarea preventivă, o măsură excepțională, pare să fi devenit, din păcate, o sală de judecată în aer liber, în care arestatul defilează încătușat, televiziunile îl petrec în alai de acasă până la zdup, iar seara la televizor un tribunal al poporului, format din analiștii neamului, dă verdicte definitive.

Despre asta a vorbit, marți seara, și Traian Băsescu, dar, vai!, atât de neconvingător. Omul care și-a făcut un titlu de glorie din întărirea instituțiilor statului, în special a serviciilor de informații și a DNA-ului, omul care ar fi putut avea azi cea mai mare legitimitate să vorbească despre neregulile din actul de justiție, constată acum, când protejata sa este într-o situație dificilă, că arestarea preventivă bazată pe denunțuri tinde să devină „excesivă”. „Datorită presiunii pe procurori, că sunt multe dosare, parcă încep să se axeze prea mult pe denunțuri”, constată corect fostul președinte. O declarație gravă pe care însă puțini au considerat-o „știre”, tocmai din pricina implicării afective a d-lui Băsescu. Același domn Băsescu mărturisește că a fost pe punctul de a decapita principalul serviciu de informații al țării după fotografiile cu Elena Udrea la Paris, în baza unui simplu feeling. Adică la nervi. Din păcate, pe dl. Băsescu feelingul l-a stricat și îndrăznesc să cred că-i va provoca și mai multe neplăceri în viitor.

 

 

Inchide