• Publicat:
Puterea Gândului

„Bătălia” pentru Cotroceni

„Bătălia” pentru Cotroceni
Odată cu ultimul anunț al lui Tăriceanu, jocurile pentru președinție sunt aproape făcute. Remarc, siderat - cum ar spune actualul premier -, că Iohannis nu are adversar.

Fostul posibil candidat comun al alianței PSD-ALDE, la Cotroceni, liderul liberal-democraților, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că, indiferent de ce va face/va spune PSD, el este obligat să candideze la președinție, pentru a-și reprezenta electoratul.

„Vom hotărî separat sau împreună despre candidatură separat sau condițiile optim de candidatură comună. ALDE, ca formațiune de factură liberală își propune să reprezinte electoratul de factură liberală la aceste alegeri. Apartenența la acest partid mă obligă să reprezint printr-o candidatură acest partid. Am discutat în repetate rânduri și doamna Dăncilă a declarat că și ei fac o evaluare pe baza sondajelor în care măsoară diferite candidaturi. (…) În ceea ce mă privește, există o favorabilitate de 90% în rândul respondenților favorabili PSD”.

Cum ar veni, vorbim împreună și ne înțelegem separat.

Dacă m-ați întreba pe mine, v-aș spune că e „o poveste cu final previzibil”! Oricare va fi decizia celor două (poate trei) formațiuni de la Stânga, rezultatul ar fi același (luând în calcul actuala ofertă): adică, nici cele patru procente ale fidelilor ALDE n-ar trimite în turul doi un candidat comun al Alianței, tot așa cum n-ar trimite nici vreun „particular” al PSD (dintre cei care populează astăzi lista posibililor prezidențiabili social-democrați), cu atât mai puțin pe Tăriceanu, singur, ca reprezentant al propriului electorat/al ALDE.

De partea cealaltă a „tablei cu pătrățele”, aflăm că, ce să vezi, săptămâna viitoare, tandemul USR-PLUS va fi gata: fie Barna, pentru Cotroceni și Cioloș, prim-ministru, fie vițăvercea.

Să le spună cineva, totuși, acestor politicieni redutabili, că Cioloș a devenit ciuca miștourilor, atât în țară – după guvernarea tehnocrată, după războiul, mai vechi, cu Oprea, și după refuzul de a intra la o eventuală guvernare, post 26 mai -, cât și afară, în Europa, ca urmare a identificării sale cu „omul lui Macron”, cel despre care se spune că a pus în paranteză toate „regulile” democratice ale unui scrutin european.

De aici, poate, și „zvonurile, ce dau ca sigură” o înțelegere survenită între Iohannis și Cioloș, în virtutea căreia, liderul PLUS ar urma să accepte „doar” poziția de premier, într-o pereche cu Barna, președinte în exercițiu promițându-i lui Dacian, la rândul său, șefia unui viitor guvern, dacă se va alege la Cotroceni pentru un cel de-al doilea mandat.

Ceea ce, vezi bine, e greu de digerat la Dreapta, câtă vreme garnitura liberalală, care se implică sută la sută în campania lui Iohannis, își dorește, în schimb, cu ardoare, conducerea „viitorului său guvern”.

Indiferent de această presupusă manevră a celor doi, la capătul căreia Cioloș ar câștiga oricum, nu cred că Barna ar deveni parte a înțelegerii, de vreme ce USR vrea să ia tot, cu PLUS sau minus PLUS, și nu doar un guvern cârpit cu liberali.

Cât despre prezidențiabilul Barna, hai să fim serioși! Președinții de țară ar trebui să aibă, dincolo de alte calități și câteva date personale potrivite, o însușire esențială: să se decupeze din decor…

Așa stând lucrurile astăzi, cu cinci luni înainte alegerilor, dacă niciunul dintre partidele aflate în competiție – afară de PNL – nu-și va găsi un candidat cu potențial – afară de Iohannis -, actualul președinte s-ar putea „înfunda” în fotoliul Cotrocenilor, spre a urmări, liniștit (gen Victor Ponta, în 2014…), confruntarea titani(ci)lor aproape scufundați: mâncând floricele și bând bere.

Probabil, cea mai bună…   

Inchide