Castro: „În ziua în care voi muri cu adevărat, nimeni nu va crede”

„¡Hasta la victoria siempre!” e titlul de astăzi din Granma, oficiosul Partidului Comunist. Ironia istoriei face ca formula să nu fie a lui Castro, ci a lui Che Guevara: „Hasta la victoria siempre. Patria o muerte”. Patrie sau moarte devenise alternativa cu care își încheia și El Fidel interminabilele discursuri: „(…) Trăim într-o tranșee, în vestita tranșee a lumii de astăzi, în tranșeea împotriva pătrunderii imperialismului în țara noastră și în toată America Latină. Patria sau moartea! Vom învinge!”.  

În 2008, după ce s-a retras definitiv din fruntea Statului, Castro a anunțat că dorește să devină „un soldat al ideilor”. Își ștergea, tacticos, sângele. A avut rubrica lui în Granma – Reflexiones del compañero Fidel (ce reconfortant că nu trebuie tradus nimic!) – unde scria, tot mai rar, pe cele mai neașteptate teme.

INEDIT Pompierii au venit cu autospeciale în parcurile pentru copii din Oradea pentru a crea „oaze de răcoare”. Imagini cu „intervenția specială”

23:34

DEZVĂLUIRI Cristela Georgescu, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața ei. A traversat „valea morții”

23:09

(A fost cât pe ce să dau lungi citate din Gabriel García Márquez, care l-a cunoscut foarte bine și l-a admirat, nu todeauna necritic. Altădată).

E greu să numești comunism ceea ce s-a petrecut în Cuba ultimei jumătăți de veac. Castrism ar fi nu mai puțin tragic, dar acoperitor.

„Cum credeți că o să vă judece istoria?”, l-a întrebat jurnalistul spaniol Ignacio Ramonet, într-unul dintre dialogurile purtate cu El líder de la Revolución Cubana, între 2003-2005. Răspunsul lui Castro: „E o chestiune cu care nu merită să-mi bat capul. Știți de ce? Pentru că această omenire a comis atâtea greșeli, a făcut atâtea nerozii, încât dacă reușește să supraviețuiască, ceea ce rămâne încă de văzut, într-o sută de ani oamenii din viitor ne vor privi ca pe niște triburi de barbari și de necivilizați pe care nu merită să ți-i amintești”.

Despre prorpia sa moarte Castro avea, în convorbirile cu Ramonet, o imagine marquesiană: 

„Inamicii noștri să nu-și facă iluzii. Eu mor mâine, dar e posibil ca influența mea să crească. Am zis cândva că, în ziua în care voi muri cu adevărat, nimeni nu va crede lucrul acesta. Aș fi putea să fiu purtat și arătat pretutindeni, așa cum s-a întâmplat cu El Cid Compeador, care murise, dar era purtat călare, țeapăn, și continuau să câștige bătălii datorită lui”.