Ce fel de Românie vrem să fim?

Unii au înțeles prin Occident blugii, bișnița cu electronice, banii făcuți rapid și mai ales mormanele de lucruri cumpărate, mai întâi cu pungile, apoi cu camioanele, cu vapoarele. Alții au înțeles mai ales valorile democratice, acele lucruri intangibile care le lipsiseră mai rău decât mâncarea și hainele sub comunism: libertatea cuvântului, libertatea de a-ți alege destinul, libertatea de a-ți exercita credința, libertatea de a iubi ce și pe cine vrei. În fine, să nu uităm că majoritatea românilor au înțeles prin Occident un atac la modul lor de viață – e suficient să avem burta plină și să fie oameni ca noi la putere, să putem asculta manele și înjura Poliția, în rest Occidentul să ne lase în pace, noi să fim sănătoși, noi nu ne vindem țara.

Aceste așteptări diferite au dus la dezamăgiri cumplite, la schisme, la lupte violente iar apoi la resemnare și emigrare în masă. Culmea e că fiecare a continuat să caute ceea ce dorea încă acum 25 de ani – unii au luat drumul pribegiei pentru a se putea afirma ca oameni într-o societate care îi respectă și îi ajută să se dezvolte la maximul capacităților lor, alții, mult mai mulți, au plecat doar de foame și pentru a avea lucruri, multe lucruri – nu degeaba vedem sate cu sute de case goale, dar renovate și mărite de la an la an de către cei care „fac bani” în afară. În fine, cei mai mulți au rămas aici și au clădit, atât prin votul lor, cât și prin dezinteresul ulterior față de direcția în care merge țara, o societate la fel de strâmbă și urâtă și goală de conținut precum le sunt casele, curțile și hainele. 25 de ani mai târziu, încă nu știm dacă Occidentul ne-a făcut bine sau rău, pentru că fiecare ne raportăm în continuare la speranțele trecute. Între timp, o generație nouă, care nu a cunoscut ororile comunismului, ajunge la maturitate și nu reușește cumva să se decidă: încotro?

Dar nu suntem singura țară ex-comunistă care are astfel de dileme și de schisme. Uitați-vă la toate țările aflate mai la est de noi și veți vedea cum au preluat din Occident mai ales disperarea de a acumula cât mai multă bogăție, dar nu și respectul față de muncă. Cum s-au îmbrăcat în blugi „de firmă” și costume Armani, dar nu și în respect față de lege. Cum au televizoare plate în casă, doar pentru a se uita la cei ca ei: agramați, scandalagii, mizerabili chiar și pe ultimul drum. Mahalaua asta care este Europa de Est a eșuat fundamental în a prelua ce e mai bun de la Occident, dar se pare că a avut un succes nebun în a prelua toate tarele acestuia.

Dar în 2040? Cum va arăta România peste alți 25 de ani? Îți pasă, cel puțin, de întrebarea asta? Halul în care a ajuns România acum este cauzat de lipsa unei direcții clare, de oscilarea asta permanentă între valorile fundamentale ale unei democrații liberale și non-valorile la fel de fundamentale ale unei republici despotice corupte până în măduva oaselor, pe stil asiatic.

Presiunile de a adopta modelul din urmă sunt din ce în ce mai mari, iar prăpastia dintre cele două modele nu s-a micșorat, ci dimpotrivă. Avem o Românie care trage să fie laică, axată pe inovație și antreprenoriat, cu respect față de egalitatea în drepturi (și obligații) a cetățenilor săi, față de mediu, dar și o Românie care trage să fie fundamentalist-religioasă, axată pe conservatorism și ajutoare de stat, poluantă, rasistă, cu o prăpastie uriașă între săraci și bogați, iar dacă erați de părere că prima Românie e cea care dă tonul, eu aș zice să vă mai gândiți…

Generația care face acum 40 de ani este cea care va decide următorii 25, dar o va face fie prin implicare masivă, fie prin neprezentare. Problema e că o mare parte din această generație e la muncă de zilieri în străinătate, în timp ce alta, partea elitelor, dacă nu a plecat încă din țară o va face în curând. De ce? Pentru că la 40 de ani îți dai seama destul de brusc că nu mai ai timp să lupți ca Don Quijote ce ți-a mai rămas din viață, să fii împotriva curentului doar-doar ca atunci când copiii tăi vor ajunge la vârsta ta, România să fie acel loc în care societatea funcționează decent, promovând valorile și sancționând nulitățile. Pentru că, dacă lipsa celor materiale te poate împinge să fugi din țară, la fel de rea este, pentru unii dintre noi, și lipsa celor spirituale, iar prin spirituale nu mă refer la pupatul de moaște contra cost.

Suntem în plină luptă pe viață și pe moarte în a decide unde se înclină balanța pentru următorii zece-douăzeci de ani: fie spre o republică în care legea este egală pentru toți (dar este și bine făcută, pentru a preveni abuzurile), în care Guvernul sprijină știința, antreprenoriatul, respectul față de lege, cultura, fie spre o republică în care avem caste, unii fiind imuni față de lege, aceasta din urmă e gândită prost și dă naștere la abuzuri, iar Guvernul clădește din bani publici biserici, ține milioane dependenți de ajutorul de la stat, are organe care aplică arbitrar și prost legea, iar mass-media devine o portavoce pentru mahala, atunci când nu cântă direct pe bani, pentru cine dă mai mult.

Avem nevoie de un proiect de țară în care să credem, care să aducă bunăstare materială celor care o caută, dar care să scufunde adânc în conștiința națională respectul față de valorile fundamentale ale unei societăți deschise și oroarea față de o societate totalitară, precum cele care ridică tot mai amenințător la est de noi. Fără acest proiect de țară, care să fie aplicat punct cu punct, cu o energie formidabilă, riscăm să fim șterși de pe fața pământului, nu neapărat ca țară, ci ca nație, ca organism social. Vom fi, astfel, la fel de nevrozați și ne vom urî cu la fel de multă energie și peste 25 de ani?

Așteptam de la actualul președinte un astfel de proiect de țară. Așteptam de la el nu monologuri, ci dialoguri. Așteptam nu postări de Facebook, ci o implicare personală (a domniei sale și a consilierilor săi) în atragerea de valori dinspre societatea civilă, care să-l ajute să-și împlinească menirea de arbitru între puterile statului, dar și de portavoce dinspre popor. Puteri care, iată, s-au luat la păruială. Popor care, iată, a rămas fără grai. Așteptam și încă așteptăm. E adevărat că sasul tace și face, cum se spune în popor, dar nu și în cazul acesta. Căci în România, adevărata putere a Președinției în România nu stă în manevrele din spatele ușilor, ci în luarea vorbelor dinspre societatea civilă și punerea lor la ușa legislativului și guvernului.

În lipsa unui președinte care să ia asupra sa un proiect de țară, sarcina asta a căzut asupra premierului și a parlamentului, două entități la fel de importante, dar cu un nivel de încredere extrem de scăzut și o legitimitate din ce în ce mai știrbită, ca să nu mai vorbesc de influențe și de competențe. A fost nevoie de trei ani ca să ajungă în forme aproape finale cu planurile pentru infrastructură, de exemplu, însă reforma societății românești care să țină cont de valorile fundamentale ale democrației liberale nici măcar nu a fost începută.

Dimpotrivă, aleșii și guvernanții se erijează tot mai mult într-o castă care nu mai e demult egală cu cei care i-au pus acolo (iar nu supușii lor), iar visele umede ale multora dintre politicieni văd o Românie ca o Rusie. Sau, cum am zice noi, ca un coșmar. Se fac pregătiri asidue pentru ca starea de lucruri care favorizează toate aceste lipitori și toți acești guzgani să fie prelungită cât mai mult. În timp ce noi dormim, în timp ce portavocea noastră nu mai are microfon, ei lucrează cu o energie demnă de invidiat, dar nu la clădirea țării, ci la ruperea acesteia în bucăți. Indiferent de culoarea lor politică, indiferent dacă sunt la putere sau „în opoziție”, acești indivizi au pierdut complet legătura cu realitatea, cu votanții lor, cu noi. Și nu dau semne că le-ar păsa, iar zidul de beton armat care îi desparte, ostentativ, de popor, este din ce în ce mai înalt.

Aș vrea să cred că măcar președintelui îi pasă. Dacă ține minte de ce anume a fost votat el și nu contracandidatul său, atunci poate începe să preia dialogul dinspre societatea civilă și să readucă puterile statului în acord cu țara. Să spargă zidul dintre Parlament și popor. Să aducă la aceeași masă reprezentanții societății civile și guvernanții, măcar pe aceia dintre ei care s-au arătat dispuși să asculte de socitatea civilă. Să se asigure că Justiția rămâne independentă față de politic, dar nu și față de lege. Știu, este un proiect uriaș, e imposibil să nu mai și greșești, este extrem de complicat să detaliezi toate acestea, dar pentru a putea da greș e important ca mai întâi să și începi.

Timpul trece, la fel de repede cum au trecut acești 25 de ani. Dacă 2040 pare departe, să știți că nu e. Iar noi mai trebuie să și trăim în țara asta între timp. Și nu oricum, ci așa cum au visat acum 25 de ani cei care au și murit pentru asta. Ne lăsați s-o facem?