Charles de Transilvania

De ce vine Charles în România?! Unii spun că vine pentru puținii sași rămași în meleag; alții, că i-ar promova pe maghiari; mai sunt unii care bagă mâna-n foc că Dracula e motivul; câțiva, mai prăpăstioși, cred că prințul încearcă să colonizeze, de unul singur, Transilvania, cumpărând casă după casă.

Personal, m-am gândit ce stare mă încearcă pe mine, muritor oarecare, în Ardeal, an de an. De ce sunt obsedat de ideea că aș putea trăi, în Sighișoara, ca într-un basm necontenit?! Ori că aș putea fugi înapoi, în alte lumi, din Piața Mare a Sibiului, sau că m-aș rătăci, fără să disper, pe toate străzile înguste ale Brașovului, din zi în noapte. De ce mă domolesc dealurile, de ce mă amețesc văile, de ce clopotele sună altfel la Alba Iulia?

Eu zic că prințul vine aici ca să-și trăiască viața lui de om; să se primenească, să-și pună sufletul de duminică – pentru că de-aia vine el în weekend -, să-și mai oxigeneze sângele prea albastru, care-l brăzdează ca un tatuaj. Eu zic că atunci când scapă de ochii curioșilor, se așează la o masă mică, sparge o ceapă cu pumnul, îi dă cu sare, caută cu mâna prin zer, după o bucată mai împlinită de brânză de oaie, și dă pe gât o pălincă mărgelată și cu amărală unsuroasă de sâmbure.

FILM Imagini de colecție de la Festivalul de la Cannes. Regizorul și fotograful Cristian Radu Nema: „Când ești contemporan cu istoria, ai atins fericirea cu sufletul”

14:50

FLASH NEWS După finala Eurovision, Alexandra Căpitănescu se alătură festivalului lui Selly. Anunțul făcut de influencer

14:13

E vreunul în lume care ar da o viață ca asta, doar ca să fie Prinț de Wales? Și ce să faci la Buckingham?! Să dai tot timpul din cap? Să saluți princiar tot felul de constipați­? Să te comporți cu ai tăi ca și când ar fi ai altora? Să n-ai senzația că îți aparții? Să calci, an de an, la fel de spilcuit, peste aceleași întinderi de marmură, pe aceleași holuri, printre aceeași oameni, cu același pas calculat, ca o pendulă care îți macină nervii în fiecare miez de noapte, stârnindu-ți fantomele din suflet? Să te trezeși, la urma-urmei, în fiecare dimineață îngrozit la gândul că au mai rămas doar șase luni până când hoardele de români și de bulgari îți vor cotropi regatul?!

Păi?! Când o fi scăpat prințul dintre atâta zid de piatră și de oameni, și s-a năpustit el ca un regat întreg peste Transilvania, făcându-se din prinț om, ce și-o fi zis?! „Doamne, ce de viață am irosit așteptând. Și ce de oameni au trăit fără să știe de mine și eu de ei…”.

Și atunci o fi vrut prințul-om să trăiască, de la început, viețile celorlalți pe care nu le-a știut.

Pentru asta cred eu că a cumpărat Charles case, ici-colo, pe tărâmul cestălalt, al nevoii, al sărăciei și al începuturilor: ca să învețe viața pe care n-a trăit-o.

Până la urmă, cumpără și el cât poate, ca să păstreze viața așa cum a fost, și el n-a știut; să repare, să refacă ce s-a stricat, să nu lase să moară.

Asta nu e de la noi. A spus-o el, filmul trecut: că „ar fi o crimă să stricăm ceea ce a rămas atât de autentic și de neatins de stricăciunile civilizației”.

O fi vreo propagandă, ca să ne descurajeze cu plecatu”?!