Cine a adus comunismul în România

Cine a adus comunismul în România? Tancurile lui Stalin. Fără ele și fără acordul de la Yalta al învingătorilor, care ne-au așezat în sfera de influență a URSS, partidulețul comuniștilor din România (ai cărui membri – nu mai mult de o mie – erau jumătate în pușcărie, jumătate în ilegalitate, coordonați de Comintern și apoi de Cominform) n-ar fi acces niciodată la putere.

Au existat și evrei în structurile noii puteri? Mulți. Dar s-au aflat în primele rînduri nu fiindcă erau evrei, ci fiindcă erau comuniști cu ștate vechi. Nimeni ca ei, de două mii de ani fără patrie, n-ar fi putut fugări cu atâta avânt fantoma, până au prins-o („O stafie cutreieră Europa – stafia comunismului” fraza cu care se deschide Manifestul Partidului Comunist al lui Marx și Engels). Tocmai religia evreilor n-a contat în atașamentul față de comunismul ateu.

REACȚIE Radu Miruță comentează arestarea lui Călin Georgescu în dosarul de înșelăciune. Ce spune ministrul interimar despre raportul privind anularea alegerilor

21:03

PORTRET Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris

21:01

Alături de români, evreii au coordonat în România un sălbatic sistem de represiune, al cărui model venea de la Moscova – unde fusese testat cu succes – și era monitorizat prin comisari sovietici.

Mulți evrei? Nu în cifre absolute, ci statistic, prin suprareprezentare.
 
Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Gheorghe Apostol, Vasile Luca, Iosif Chișinevschi, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Teohari Georgescu, Alexandru Moghioroș, Avram Bunaciu, Gheorghe Pintilie, Miron Constantinescu, Emil Bodnăraș, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Drăghici, Alexandru Nicolschi, Alexandru Sencovici, Silviu Brucan, Petre Borilă, Ghizela Vass, Mihail Roller, Leonte Răutu – nu originea lor etnică (români, evrei, unguri, ruși, bulgari) e semnificativă, ci faptul că, la ordinele Moscovei, au instrumentat politici crunt anti-românești.

Floarea intelectualității a fost aruncată în pușcării, mutată la Canal; „legionar” și „fascist” erau două etichete care te puteau trimite la moarte, etichete care până astăzi se lipesc ușor și fără discernământ.

Nu doar asupra românilor – dacă discutăm în termeni de ereditate – s-au îndreptat represiunile epocii dejiste, ci și asupra evreilor religioși și sioniști. În cele din urmă, călăii – cum se întâmplă adeseori în istorie – au ajuns victime.  Gheorghiu-Dej a început „epurarea elementelor evreiești” de la vârf, încă din 1952, cu Ana Pauker (Vasile Luca, aruncat și el atunci în pușcărie, era secui). Ceaușesu a finalizat epurarea din structuri, desfășurând chiar un profitabil negoț cu evrei (de la 100 la 10.000 de dolari pe cap de om, emigrant în Israel).

Povestea acelor ani e foarte complicată, personajele principale sunt și ele tenebroase – e treaba istoricilor s-o spună.

În 2006, am avut un simlacru de condamnare a comunismului, greșit din concepție. Comunismul nu poate fi condamnat în sine, cum nu pot fi condamnate nici feudalismul, nici capitalismul. Îi poți condamna, nume cu nume, pe cei care au profitat de comunism, care au aplicat cu zel indicațiile Moscovei, perfecționându-le creator. Și pe cei care apoi, în epoca Ceaușescu, au creat un soi de național-socialism. Raportul citit în Parlament de președintele Băsescu a fost mai degrabă pamflețel, o înfierare cu mânie capitalistă, fără nici un fel de urmări în plan juridic.

Unii reproșează Legii rău întocmite 217/2015 că nu se referă și la comuniști. Le dau dreptate. Strada Moghioroș, din Drumul Taberei, purta până de curând numele unui sinistru activist stalinist de linia întâi (ungur), care a distrus agricultura și a aruncat în pușcărie zeci de mii de țărani.

N-am cum să nu remarc (mâine – citate savuroase): cei mai talentați cântăreți ai comunismului, cei mai ingenioși lingușitori ai sistemului, au fost românași de-ai noștri.