Prima pagină » Puterea Gândului » Cine-i strică petrecerea lui Dragnea

Cine-i strică petrecerea lui Dragnea

Cine-i strică petrecerea lui Dragnea
Cum spuneam: Chirica a fost începutul acțiunii antiDragnea. Urmarea vine de la Victor Ponta și oamenii săi. Unul dintre ei, Constantin Niță, ministru în guvernul fostului lider al PSD, pare să-și fi amintit că are, cel puțin, un dinte împotriva lui „Simon" L. Dragnea.

Constantin Niță, fost vicepreședinte al partidului, fost lider de filială (Brașov), fost ministru în diverse guverne și – mai ales – în guvernul Ponta, a declanșat, azi, un atac frontal la adresa actualului lider PSD, Liviu Dragnea, nu mai puțin a „lăudătorilor” strâns uniți în jurul său.

Niță – care, Nota Bene, e născut în județul Iași, meleagul lui Chirica – îl face direct răspunzător pe Dragnea de crizele care bântuie partidul. „Dincolo de criza de imagine prin care trece guvernul și care se poate diminua prin măsuri eficiente, PSD se confruntă și cu o criză majoră în interior”, spune acesta

De ce? Între altele, pentru că Liviu Dragnea, susține Niță, se comportă precum un anume „Simon” care dă titlul (și face regulile) jocului pentru copii „Simon says”. Personajul în discuție, mai scrie Niță pe blogul său, decide și poruncește, creând o situație care seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă în PSD, în momentul de față. „Există (acolo) o singură voce răspunzătoare pentru toate deciziile majore. Restul imită și aprobă. Cine nu se supune este eliminat din joc”.

„Cum s-a ajuns aici?”, se întreabă autorul, care, imediat, își și răspunde, la fel de viguros: „Este rezultatul managementului politic promovat de actuala conducere, stil care se bazează pe decizii în grup restrâns. De aici și inabilitatea de a reacționa corespunzător la situații de criză. Când nu te consulți cu toți președinții de organizații din județe, când forurile de conducere devin arbitrare, când biroul permanent se întrunește… ocazional etc., este normal să nu mai ai capacitatea de reacție. (…) În acest fel reușești să transformi un partid de talia PSD într-un colos cu picioarele de lut. Îi iei toată puterea„.

Și ce-ar fi de făcut pentru a readuce partidul la cursul său firesc? Ei bine, același propune implementarea unui pachet de măsuri, cam așa de mare: „Consultarea președinților de organizații județene cu privire la deciziile majore luate de conducerea centrală a partidului; o strategie și o echipă de comunicare; implicarea foștilor membri ai Guvernului Ponta în dezbaterile din cadrul partidului. „Realizările Guvernului Ponta au contribuit considerabil la câștigarea alegerilor locale și parlamentare. Azi prea puțini lideri din acea perioadă mai sunt promovați public. Și cel mai puțin Ponta!”; încetarea „epurărilor” politice, prin metoda excluderii sau trecerii pe linie moartă a celor care își exprimă părerile; o nouă platformă program a partidului cu implicarea tuturor; un congres extraordinar care să ia în calcul modificarea statutului; dezvoltarea unei strategii politice externe, în strânsă colaborare cu actualul guvern, ținând cont de modificările geopolitice din ultimele luni și de instabilitatea din regiune. (Ultima măsură nu știm, încă, dacă e de bine sau de rău).

Bref, ceea ce propune, aici, Constantin Niță seamănă cu o intenție de punere în operă, pas cu pas, a restaurației în PSD. Sau, și mai plastic spus, cu detronarea lui „Simon/Dragnea says” și reinstalarea lui „Victor Ponta dixit”.  

Iar pașii ar fi următorii: consultarea președinților organizațiilor județene – despre care Niță afirmă că sunt extra-nemulțumiți, fiind puși mereu în fața faptului împlinit – în luarea deciziilor; implicarea foștilor membri ai guvernului Ponta și, mai ales, a fostului premier, în viața și activitatea partidului; elaborarea unei noi platforme și organizarea unui congres extraordinar.

Simplu, previzibil, cât se poate de posibil. Nu cred că grupul de cântăreți ai lui Dragnea, cu secretarul general adjunct în frunte, comicul Codrin Ștefănescu, ar putea face față unui astfel de război, încercând să apere poziția liderului. Mult mai previzibilă ar fi insurecția.

Iar în ceea ce-l privește pe Dragnea, cred că ar fi complet descumpănit. Dacă nu se descurcă el, sărmanul, față cu doi-trei camarazi mai critici, debusolându-se în așa hal încât habar nu mai are dacă pe Cătălin Ivan, unul dintre ei, l-a dat, deja, afară din partid sau nu, dar când s-o pomeni, în congres, cu toată echipa lui Ponta, cu Diaconu, pregătit de fuziune, și cu Ghiță, gata de un nou serial…   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România dă lovitura la Locarno! „Nu e locul tău aici” câștigă Leopardul de Aur
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Vacanța de vară se mută în toamnă. Cât costă un concediu în septembrie
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale