Cine moare de coabitare

Imediat după conferința de presă comună, Ponta – Barroso, câțiva analiști s-au întrebat ce a căutat premierul la Bruxelles. „Înțeleg că sunt bune astfel de întâlniri, întâmplându-se ele chiar pe holuri, la toaletă ori într-un restaurant. Dar de ce s-a dus Ponta la Bruxelles?! S-a dus, ca un elev corigent, pentru a fi mângâiat pe creștet de profesor?” s-au întrebat unii dintre ei.

Nu peste mult timp, aceiași au găsit răspunsul: ceea ce a făcuse Ponta la Bruxelles era, de fapt, o lovitură de politică externă. Anume că premierului îi venise ideea de a trimite o scrisoare – semnată de prim-ministru, președinte, președinții celor două camere, și susținută de Barroso – tuturor șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană în care vor solicita un rezultat pozitiv cu privire la „intrarea” României în Schengen.

EXCLUSIV Detalii exclusive din dosarul fiului judecătoarei din Pitești arestat pentru trafic de droguri. Cum l-au păcălit anchetatorii să-și dezvăluie locația prin video-call: „Fă stânga și mergi până în capăt!”

05:00

PORTRET Cine este oligarhul ucrainean vizat în atentatul de la Monaco. A fugit de război pe Riviera Franceză și era pe lista de sancțiuni a lui Zelenski

05:00

Consider – fără a încerca să identific, aici, paternitatea ideii -, că o astfel de propunere, diplomatică în ultimă instanță, nu poate fi consecința unei fise căzute la țanc și inopinat, ci, fără îndoială, produsul unei strategii corect elaborate, încă de acasă.

Mai cred că nu e necesar, ba chiar e neproductiv, să mergem de la o extremă la alta în aprecierea acțiunilor unui personaj politic. Întâlnirea Ponta-Barroso nu a fost nici inutilă și nici generatoare de lovituri de politică externă. A fost una normală, în care se propun acțiuni inteligente, cu diplomație, fără convulsii, în interesul țării pe care o reprezinți.

În ultimă instanță, interesul național – chiar dacă sintagma sună bombastic în urechile unora – transcende interesul de partid, de grup ori personal al politicienilor noștri, indiferent de situație.

Din acest motiv, consider că Victor Ponta, dincolo de a-și „traduce” interesele politice, la intern, printr-un limbaj dublu față de declarația la extern, a acționat corect în contextul acțiunilor important privind interesul național – coabitarea instituțională cu Cotroceniul, în ideea instaurării unei perioade de acalmie politică; producerea și promovarea, la nivel european, a unor documente susținute de ambele tabere politice.

Din păcate, normalitatea politică a devenit, cu desăvârșire, o pasăre rară, căpătând conotații și interpretări fabuloase.

Dar, din câte îmi amintesc, nu este prima oară când politicienii au consimțit să se așeze împreună la discuții care urmăresc viitorul comun, indiferent de culoarea lor politică – și mă refer aici la renașterea nuanțatului „Spirit de la Snagov”, generat sub președinția lui Ion Iliescu. Atunci, puterea și opoziția au urmărit să pună în drepturile sale viitorul european al nației, ceea ce, la scurt timp, s-a și întâmplat.

Și n-a murit nimeni.