Cioloș și partidul-vedetă

Sigur, declarația lui Barna se referea la cei care trăiesc, în ultima vreme, cu capul în nisip, pentru ca, mai târziu, de-a lungul campaniilor electorale, să-și scuze propria detașarea cu formula, „În România, nu avem cu cine vota”. Dar este la fel de adevărată și în toate celelalte cazuri.

Dacian Cioloș, acest lider-fata-morgana al opoziției unite, parlamentare&sociale românești, a declarat astăzi următoarele: „Din platforma România 100 se va desprinde un partid politic. Noi, cei care am fondat România 100, suntem hotărâți să facem asta. (…) Lucrăm la acest partid, lunile următoare vom fi în măsură să îl prezentăm. Nu e o lansare azi, noua formațiune urmând să se prezinte la următoarele alegeri cu o ofertă politică, indiferent când vor avea loc acestea…”.

Înțelegeți cum vine vorba lui?

Adică, în caz că vor fi alegeri anticipate, zilele-astea, progenitura politică a platformei România 100 va fi gata să candideze. Dar dacă nu vor exista anticipate, atunci, pusi, până la alegerile la termen, în 2020.

REACȚIE O senatoare cere modificarea Constituției în contextul crizei politice și propune modelul german al moțiunii de cenzură constructive

23:27

FLASH NEWS Ponta avertizează că propunerea lui Sigfried Mureșan pentru funcția de premier este „evident antiamericană”

23:26

Cum s-ar spune, băieți, noi suntem pregătiți, dar până la alegeri nu ne erodăm/băgăm în seamă/afectăm imaginea aiurea.

Ce mai spune Cioloș?

„Există riscul ca acest proiect să ducă la fărâmițarea opoziției. Ne-am gândit și la asta, mi se pare ca o responsabilitate pe care nu am cum să nu o asum ca din această platformă să se desprindă un partid, care nu va acționa împotriva celor care împărtășim valori și principii comune. Vom fi deschiși colaborării cu cei cu care putem lucra”.

Adică, fostului premier îi trece prin cap, în acest moment, că lansarea partidului său poate duce la „fărâmițarea opoziției” (ce-o mai fi-nsemnând și asta), deși nu intuim din ce motive, de vreme ce partidul se naște deschis colabărărilor firești (desigur, dacă partidele de dreapta vor supraviețui până atunci).

Mie mi se pare cel puțin stranie această plasare în expectativă a fostului premier, deși, după nazurile pe care acesta le-a făcut către finalul exercițiului său guvernamental, în 2016, înainte de alegeri, interzicând cu fermitate folosința publică a imaginii sale, în campanie, atât de către PNL, cât și de către USR, n-ar trebui.

Mă întreb unde s-ar fi aflat, astăzi, opoziția, dacă niciuna dintre caprele politice ale dreptei sau apropiate de ea n-ar fi ținut cozile atât de sus, ori de câte ori a apărut oportunitatea realizării unei unități politice.

Ca să nu mai spunem de faptul că anunțul lui Cioloș, despre partidul său conservă, a venit imediat după luarea de poziție (de evident bun-simț) a uneia dintre personalitățile reprezentative ale societății civile românești, maestrul Victor Rebengiuc.

„Sunt sătul de comunism, durează de prea mult timp, vreau o țară normală!”, i-a spus acesta lui Cioloș, cerându-i, implicit să se grăbească, cu doar puțin timp înainte ca acesta din urmă să ne dea întâlnire la viitoarele alegeri, „indiferent când vor fi ele”.

Ceea ce s-a potrivit foarte exact cu opinia lui Barna: „Pasivitatea e (totuși) o formă de complicitate”.

Mă întreb: cât mai are de așteptat omul excepțional, Mihai Șora, la cei 101 de ani ai săi – care și-a asumat, deja, rolul de „Instituție de luptă, cu toate armele sale, împotriva dereglării statului de drept” -, până la lansarea partidului-vedetă a lui Dacian Cioloș, care va fi, nu-i așa, placa turnantă a dreptei unite…