Prima pagină » Puterea Gândului » Comey, norocul României

Comey, norocul României

Comey, norocul României
Acum pot să mărturisesc. Mi-a fost teamă ca președintele Iohannis să nu treacă prin America neobservat, tiptil ca un indian Sioux.

Mi-a fost teamă, de asemenea, să nu care cumva să ne ceară Donald J. Trump banii pe scutul de la Deveselu, cum a făcut-o cu Coreea de Sud, în urmă cu vreo două luni, cu Thaad-ul,  fixând și un preț piperat.

Mi-a fost teamă că defuncta diplomație românească se va ridica în capul oaselor ca strigoii din Brabeți. M-am liniștit abia când am văzut că pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe nimeni n-a suflat un cuvânt despre vizita Președintelui în America. Bomboana pe colivă: fotografia imensă, în deschidere, a ministrului Meleșcanu cu omologul său din Bulgaria, doamna Ekaterina Spasova Gheceva-Zaharieva, ilustrarea unui eveniment desfășurat cu două zile în urmă. 

M-am întrebat, în toate aceste zile, dacă audierea de ieri a fostului șef al FBI, James Comey va fi șansa sau neșansa României (în cazul în care președintele nostru va sta față către față cu un omolog grăbit și absorbit de propriile probleme). Răspunsul a venit astăzi. Dacă inițial Administrația Cotrocenilor informase că nu va avea loc o declarație comună  Iohannis-Trump, apoi s-a vorbit totuși, despre o declarație comună ca, finalmente, să se anunțe că e vorba chiar despre o conferință de presă – cinste rară oferită de gazde când e vorba despre o vizită de lucru. Era clar că Donald J. Trump urma să folosească această conferință de presă pentru o replică la declarațiile lui Comey făcute în Congres.

Dar acesta a fost norocul României. Din clipa când Klaus Iohannis a intrat în Casa Albă, FoxNews și CNN, toate marile televiziuni ale lumii au intrat în breakingnews, anunțând pe burtiere că președintele Americii îi va răspunde lui Comey. Astfel încât vizita președintelui României la Washington a căpătat o vizibilitate planetară.

Din declarația comună s-a putut înțelege că două au fost componentele fundamentale ale discuției purtate de cei doi președinți – apărare și intelligence.

E prematur acum, la cald, un bilanț al vizitei.

Va rămâne de neuitat mândria de a-l vedea pe Președintele țării mele pe peluza Casei Albe, impunător, imaginea lui distribuită live de toate marile canale de știri ale lumii. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!