Cui să-i mai pese de refugiați?

Atunci când liderii celor trei grupuri parlamentare europene majore (ALDE, PES și PPE), la cuțite în viața zilnică, adoptă o poziție comună în fața unei probleme care amenință să distrugă însăși esența Uniunii, îndemnând la o atitudine umană față de imigranți, e absolut clar că pericolul e deja simțit. Dar acesta nu vine atât din partea refugiaților, ci din partea celor care așteptau orice pretext pentru a demonstra că Uniunea e un lucru rău, de care trebuie să scăpăm cât mai repede.

Unitatea asta de vederi între marile grupuri din Parlamentul European e însă doar de fațadă, pentru că multe dintre partidele care compun aceste alianțe (inclusiv cele românești) au vederi diametral opuse. Haosul iscat de larghețea Germaniei, dar și de răspunsul dur al Ungariei și apoi al Austriei și Danemarcei, schisma apărută între blocul vestic (Franța, Germania) și restul Uniunii, cu precădere esticii, toate acestea arată că Europa Unită a anului 2015 e, de fapt, mai mult o uniune comercială, iar nu una capabilă să treacă de nivelul alianțelor politice de conjunctură.

Simplul fapt că Viktor Orban, cel care înconjoară acum Ungaria de sârmă ghimpată, începe să pară mai lucid și mai rapid decât ezitanta și înceata Merkel ar trebui să ne dea de gândit. Imaginile cu sutele de imigranți violenți forțând granița Ungariei în strigăte de Allahu Akbar vorbesc mai mult decât zeci de conferințe pe tema refugiaților organizate de Bruxelles. Primul imigrant care se va arunca în aer împreună cu câțiva zeci de europeni (indiferent dacă a venit sau nu cu acest val de refugiați) va pune punct atât sfadei europene pe tema dată, cât și carierei politice a celor care au încercat să ducă mai departe valorile umaniste ale UE, dar fără să le fi dat legile necesare.

Iar asta, pentru că umana Europă nu a știut și nu a vrut să ia măsuri împotriva inumanului ISIS și inumanului al-Assad vreme de aproape patru ani, în care a mimat îngrijorarea cu privire la măcelul din Siria. Chiar și azi, tot indecisă e. Tot umana Europă n-a știut niciodată să fie dură cu cei care încalcă legile, atât timp cât aceștia au invocat cultura sau religia, tot umana Europă n-a știut cum să asimileze aceste populații de care are totuși nevoie pentru a crește. Ideea multiculturalității a fost dusă la extrem, în numele toleranței, până când s-a reușit exact inversul. Ei bine, azi a venit nota de plată.

Iar nota de plată nu presupune nicidecum islamizarea Europei, cum se sperie unii, ci dimpotrivă, radicalizarea europenilor, care vor începe să uite valorile umaniste și vor cădea din nou în păcatele bunicilor lor. Calea de mijloc care trebuia aplicată de multă vreme, cea în care autoritățile fiecărui stat ar fi fost capabile să distingă între cei care au nevoie de ajutor și cei care doar parazitează sistemul sau sunt chiar periculoși, cea în care acceptă diferențele de cultură, dar nu și încălcarea legii, cea în care imigranții sunt ajutați, dar extremiștii sau infractorii sunt arestați sau deportați imediat, nu va mai exista. Ungaria e cel mai elocvent exemplu. Ezitând să fie duri atunci când trebuie, liderii umaniști ai Europei au dat drumul unei fiare care va fi dură permanent: naționalismul xenofob e la ordinea zilei.

Este a treia criză majoră prin care trece Europa în ultimul an, după cele generate de Ucraina și Grecia. Iar crizele acestea sapă tot mai mult la fundația Uniunii, cetățenii europeni fiind din ce în ce mai nerăbdători cu reacțiile încete și goale de conținut ale suprastructurilor de la Bruxelles. Europa scârțâie din toate încheieturile, extremele cresc în sondaje în Marea Britanie, Spania, Finlanda, Olanda, Grecia, Ungaria, Franța, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, iar liderii marilor partide tradiționale nu par a mai fi conectați cumva la pulsul popoarelor pe care le conduc.

România nu va fi scutită de acest val de extremism, fie că acesta își va găsi expresia într-un nou partid capabil să aspire voturile celor îngrijorați de viitorul nației, fie că vreunul dintre partidele deja existente o va vira tot mai puternic spre zona extremelor. Singurul care pare că vrea să ocupe acest culoar este, deocamdată, fostul președinte Băsescu. Din fericire, ceilalți n-au apucat pe această cale, iar capitalul politic al fostului președinte nu e chiar atât de mare pe cât crede. Vadim nu mai conta oricum de multă vreme.

Dar totul e o chestiune de timp. România fierbe, iar imigranții (care nici măcar nu vor să vină aici) sunt doar cea mai mică dintre probleme pentru țara noastră. O explozie de xenofobie vest-europeană care ne va returna chiar și o treime din cele trei milioane de români care au emigrat în Vest va pune România pe butuci – pentru că nimănui nu i-a păsat de ei până acum, iar România e nepregătită să-i primească înapoi (ba încă voia să le interzică dreptul la vot). Acum înțelegem de ce ar trebui să ne pese foarte mult de valorile alea europene care dispar acum?

În plus, dacă o vom lua și noi pe calea ungurilor și a celorlalte țări europene care votează extremiști, chiar nu vom mai avea nicio șansă. Va fi ultima expresie unei miopii politice care pare că a lovit întreaga Europă, spre propria-i pierzare.