Cum l-a „umilit” Adriana Săftoiu pe Mircea Cărtărescu

Sper că ești fericită, Adriana Săftoiu! Am bătături în talpă și nervii praștie.

– Nu vă supărați, caut cartea Adrianei Săftoiu…

– Game of Thrones?

– ?!…

„Valar morghulis! Adevărul e că unii consumatori, printre care și subsemnatul, preferă un jurnal în sânge. Iar teasingul pe care de 24 de ore toată presa îl face cărții doamnei consiliere de la Cotroceni ne sugerează că e cu sânge pe pereți: doamna n-are milă nici de fostul ei șef, dl. Băsescu, nici de Madama…”

– Nu, cartea Adrianei Săftoiu, „Amintiri de la Cotroceni”…întreb cam nesigur în privința titlului, după ce am căutat raft cu raft toată librăria Carusel.

DIPLOMAȚIEDonald Trump se va întâlni joia viitoare cu Xi Jinping și Vladimir Putin. Subiectele de pe agenda celor trei lideri la summitul trilateral de la Shenzhen

00:11

BREAKING NEWSAlertă aeriană majoră în SUA. Niciun avion nu mai decolează de pe tot teritoriul american din cauza unor “circumstanțe extraordinare”

23:48

Tânărul intern caută printre Cărtăreștii de pe raft.

„Ah, Levantul! L-o fi terminat? I-o fi citit și ei?”

Tânărul continuă să caute cu mine la autori români, colecția jurnale.

– Cum ați zis că se numește?

– Ceva cu Băsescu, zic din ce în ce mai încurcat.

„Al dracului PR, înjur în gând. De azi dimineață, toată lumea simte să aibă o opinie despre cartea Adrianei Săftoiu, la TV, pe Facebook, printre politicieni, printre ziariști, în redacție. Mai toate părerile bat spre un singur pasaj. Acel pasaj”.

– Ceva cu Băsescu, cu Udrea… de Adriana Săftoiu, jurnalul ei de la Cotroceni, mai fac o încercare.

Întreabă o colegă. Colega e mai informată:

– Aaaa, știu ce căutați. Dar să știți că nu o mai avem. Le-am dat pe toate. Încercați la librăria de pe Edgard Quinet.

O zbughesc pe ușă, nu înainte de a mulțumi frumos. Ce oameni amabili!

La Universitate, intru direct în librăria Eminescu, taman la timp să surprind o frântură de conversație, între o domnișoară cu ochelari și librăreasă.

– …Cronica de Cotroceni, de Adriana Săftoiu…

„Aha, deci Cronica…, nu Amintiri… Dar de ce o domnișoară atât de suavă este interesată de un pasaj atât de scandalos? Sunt insidios și prozaic. Nu mă gândesc nicio clipă că cineva, ca de pildă grațioasa mea domnișoară, ar putea căuta cartea pentru valoarea ei literară”.

– Nu o mai avem, acum o oră le-am dat pe ultimele două, dar mergeți la colegele de jos să v-o oprească dacă vine.

„Nu vă mai învățați minte! Tot sub tejghea, tot sub tejghea! Așa făceați și cu Shogunul”, mă enervez și bag viteză „ca lăstunul” spre librăria de vizavi, încercând să-i iau fața tinerei cu ochelari.

– Nu vă supărați…

Nu se supără, dar nici nu mă aude. Vorbește la telefon concentrată.

– Nu vă supărați, cartea… încerc la colega ei, care-i explica unui domn unde se află colecția de la Humanitas.

„De ce iubim femeile… Băi, dar mă lăsați cu povești din astea. Mie dați-mi viață de Cotroceni, cronică, cameră ascunsă, dezvăluiri de culise, nu literatură suptă din pix”, gândesc din ce în ce mai impacientat, privind peste umăr.

– Le-am epuizat! mă liniștește colega. Mai veniți joi.

Fug la Kretzulescu. Cei de acolo nu m-au dezamăgit niciodată.

– Aveți?

– N-avem. Am avut câteva de dimineață. S-a vorbit mult întreaga zi de cartea asta și acum toată lumea o caută, îmi desenează librarul de la Humanitas, în câteva cuvinte, schema unui marketing simplu și eficient. Dar încercați…

– …Joi, știu deja răspunsul.

La Sadoveanu, de pe Magheru, îmi iau fața de pisicuț. Aici nu-i de joacă. Eternă ca Biruința, „matroaza” librăriei e o doamnă care citește, prin lentilele unor ochelari groși, un bon fiscal cât un bildungsroman.

– Fiți drăguță, nu vă supărați, caut și eu o carte, poate o aveți, Adri…

– N-avem!

Of, întotdeauna am deranjat-o. Nici nu se uită la mine.

„Mrrr și ție”, îi răspund în gând și mă grăbesc să părăsesc incinta.

La Cărtureștiul de pe Verona îmi iau fața de hipster:

– S-a terminat Cronica lui Săftoiu, nu-i așa?

– Așteptăm reeditarea, îmi răspunde amabil fata din spatele tejghelei, ca de la cunoscător la cunoscător. S-a terminat la toate librăriile noastre.

„Auzi tu, reeditare! Parc-ar fi Cărtărescu… Bagă câteva bucăți, să se înghesuie fraierii ca mine. Băi, ce marketing au ăștia, ce marketing…”, îmi spun și părăsesc librăria odată cu primii stropi de ploaie ai furtunii care amenință Bucureștii.

PS. „Partea bună a faptului că Elena îl vizita aproape zilnic pe Președinte era că nu ne mai solicita după o anumită oră. (…) În mod evident, se comportă amândoi ca niște adolescenți pe care nu trebuie să îi prindă mama”, scrie doamna Săftoiu în „Cronica de Cotroceni”. Asta au reținut cei care au citit-o, asta citează azi presa abundent. Desigur că un fost ziarist experimentat precum doamna Săftoiu știe care este citatul memorabil dintr-o compunere. Știe exact, după 10 ani de insinuări, speculații și hăhăieli despre Traian Băsescu și Elena Udrea, ce vrea publicul să știe cu adevărat: ce se întâmpla în realitatea la Palat „după o anumită oră”.

Doamna Săftoiu și-a dat seama că orizontul de așteptare al publicului român nu se ridică mai sus de gaura cheii. Asta se cere, asta se dă. Lovitură! Succes comercial garantat! Spre deosebire de toți cei care și-au scris adevărate lucrări de doctorat despre președinte și blonda lui consilieră, doamna Săftoiu are avantajul primei priviri.

Sper doar să nu fie o așteptare de-aia frustrată, ca în filmele comuniste, când în momentul culminant se stingea lumina. Deci, voi, cei care ați citit continuarea, spuneți: ce vede doamna Săftoiu prin gaura cheii? Eroina scapă cu bine sau se împiedică?

Cât despre acuzele unora că d-na Săftoiu l-ar fi trădat pe Traian Băsescu, să ne abținem: nu știm cine pe cine a trădat mai întâi. Un lucru e cert: la Cotroceni se lucra pe bază de sentimente puternice. Asta ca să se mai întrebe unii de ce iubim femeile.