Prima pagină » Puterea Gândului » Daea, donatorul de carismă

Daea, donatorul de carismă

Daea, donatorul de carismă
După ce a primit, în anii din urmă, îndemnul plenar din partea PSD: „Daddy, rămâi căpitanul nostru!", de ceva vreme, Dragnea traversează „ogorul" arid al remarcii esențiale: „mulți am fost, și mult (prea puțini) am rămas".

Și Liviu Dragnea umblă cu Daea. Iar Daea era de vreo 70 de ani, pe când experiența lui agricolă ajunsese la vreo 300. Și umblă ei doi ca într-un pastoral ancestral; ca într-o transhumanță întru amușinarea ierbii grase, ratate de cormoranii liberali.

Păi, cu cine să umble învățătorul, printre oameni, dacă nu cu elevul lui cel mai silitor, cel mai carismatic, și cel mai aproape de turma vlăguit, mințită și aburită de europeanul putred (de bogat)/producătorul comunitar, care ne-a atras în mrejele mincinoase ale înșelătoarei Uniuni, numai și numai că să ne îndoape țara cu roșii stricate și nesănătoase, păstrându-le în schimb, pentru el, în bătaie de joc, pe cele pârguite și gustoase?

Să fi umblat cu camaradul Ponta, bârfitorul și nerecunoscătorul? Cu „Fă-Doina”, instalată la timona bărcii-amiral a ultimului episod diluvian? Cu Grindeanu, „premierul de Serviciu”? Cu Tudose, ori cu Țuțuianu și Stănescu?! Cu Neacșu, cu Crețu, cu Pop Georgian, și cu Ivan, „trădătorul de neam”?! Sau cu masonii și cu securiștii „Micului Cârlan”? Cu Mocioalcă, cu Bănicioiu și Nechifor? Haida de!

Cât despre vreo campanie cu Ștefănescu și Nicolicea, nici în visele cele mai urâte – pe ăștia-i înjură/fluieră alegătorii, din tot sufletul, peste tot, pe unde rămân fără salivă! Sau cu Rădulescu-AKM…

Cu vitezomanul Manda și cu Olguța, comandanta? Exclus, că nu-i disting fața românii aliniați în decor! Sau, și mai rău, cu „Toader-Păcălitorul”, de la ordonanțe, repudiat, deja, de PSD – după cum susține însuși Dragnea -, sau cu duplicitara/colaboraționista Dăncilă – această Desdemona care, zice-se, ar fi înnodat batista cu „Chuck Norris al Justiției”, de frica activării art. 7? Never!

Daea a rămas ultimul pe lista donatorilor de simpatie electorală, extrem de necesară, astăzi, liderului PSD, pentru un transplant, întru remodelarea imaginii sale politice.

Cu cine să fi umblat Liviu Dragnea în această complexă campanie electorală a timpului și năzuințelor sale?! Cum să-i fi arătat tălpii din meleag – umilită, nu-ia așa, de Europa și de instituțiile autohtone, „vândute” producției străine de tomate -, alegătoare consecventă a PSD, cum luptă, până la ultima consecință, și Daddy, și Kiseleff-ul, pentru ea (prin ei înșiși, la Bruxelles, prin el însuși, la Cotroceni), dacă nu luându-se la trântă cu „dușmanul”: „Am auzit că cei de la hipermarketuri vin și controlează tot lanțul de producție, de la solar, până când ajunge roșia pe raft. Dar întrebarea mea este: TIR-urile care vin de afară sunt controlate la fel, de la origine până ajung pe raft, pe masa românilor?”, pentru că, altfel, toată lumea se plânge de calitatea proastă și de faptul că nu sunt sănătoase, a spus Dragnea, ținându-l strâns, de mână, pe Daea, care tocmai înmuiase auditoriul cu încântătoarea-i carismă

Și, odată încins, auditoriul l-a auzit din nou pe Dragnea: „Cu cât achiziționează străinii legumele și fructele pe care le aduc în raft în România? Le controlează cineva? Eu le transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar-Veterinară, celor de la Protecția Consumatorului, Antifrauda și Vămile. Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuși să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume și fructe, dacă nu vor fi în stare să analizeze fiecare fruct, fiecare legumă care intră în România să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit. Trebuie să încercăm să reușim să nu mai existe în România acest standard dublu, și anume roșiile bune se păstrează pentru țările din vest, iar în România vin roșii proaste și nesănătoase și e valabil pentru orice legumă, e valabil pentru orice fruct care intră în această țară”.

Insuportabil de frumos. Doar două remarci mai am: prima, că toate instituțiile din țara noastră, România, sunt conduse de oamenii partidului (cu foarte mici excepții); și a doua, că nu știe nimeni, de câțiva ani, de ce nu producem noi, excepționalele roșii românești, ca să nu mai stăm la mâna producătorilor europeni?

Poate pentru că nu mai știe nimeni pe ce mâini a încăput banca de semințe de la Fundulea?!   

Bine, acum cu roșiile nu știu cum o să fie, dar încă vreo 10 ieșiri cu Daea, pe teren, și Dragnea o să-i sufle în ceafă lui Tăriceanu, în preferințe. Mai ales acum, că șeful ALDE n-o să-l mai aibă nici pe Toader, care să-i țină harnașamentul…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!