Das ist der Schmecker

Das ist der Schmecker
Publicat: 16/08/2017, 17:18
Actualizat: 16/08/2017, 18:38

Apoi, mai există o legendă etimologică cum că șmecher vine din germana de casă și-l denumeau pe cel care participa cu semnătura, fără să bea strop, la negocierile cu oltenii din Drăgășani pentru schimburile comerciale de altă dată. „Das ist der Schmecker”, adică „cel care gustă”. Toți îl respectau și nici unul nu-i ieșea din vorbă.

Omul este un „stand up guy taster”. Are peste 1.90 și vorbește limba engleză mai bine decât președintele Trump. Cel puțin în pozele de Facebook în călătoriile sale de diriguitor al politicii externe, omul nostru de pe tron e cel mai prezentabil președinte pe care l-a avut România. Așa cum Ion Rațiu este cel mai bun președinte pe care țara noastră l-a ratat. Până și alegerea sa i se datorează în primul rând Regelui Carol I. Mitul neamțului „de import” a fost cel mai mare instrument de campanie din subconștientul colectiv.

Aflat, indiscutabil, într-o antiteză totală de paradigmă a comunicării cu interlopul Securității de dinaintea sa, care denunța zilnic ceva sau pe cineva pe toate ferestrele media, de la Cotroceni până la inegalabila prezentare de vinuri OTV.

Dar este oare politica președintelui nostru greu de descifrat în dialectica sa de ex „burgermeister” al unui oraș mai mic decât Drumul Taberei?!

Îl preocupă pe Președinte și altceva decât dărâmarea prin toate mijloacele legale și ilegale a PSD-lui?(muncă in folosul comunității, începută de fostul președinte Băsescu, care a dărâmat la viața lui niște guverne de la Radu Vasile la Victor Ponta)

Măcar muzeul ăla al victimelor comunismului promis în campanie electorală, a cărui absență este o rușine națională, mai face parte din planurile sale de Gulliver al înaltei sale muțenii? Sau e suficientă decorația de la Muzeul Holocaustului, ecou al unor abundente desprinderi de plăci și schimbări de denumiri de licee?

Despre Educație, cu durerea neostoită de profesor de fizică, care se uită cum este să fii reprezentantul ultimului loc din UE, atragem și noi atenția guvernului care guvernează și societățiii care veghează?

Mai sunt Independența Justiției și Separația puterilor în stat, unde președintele este cel dintâi supraveghetor și garant , și altceva decât o preocupare secretă de alcov operațional?! Sau și p-asta o lăsăm în contractul de supraveghere al serviciilor și al partenerilor cei mai strategici? Cultura, pentru al cărui buget de 12% alocare, primarul Sibiului a fost cunoscut în toată țara mai este o benefică obsesie a domniei sale?

Profesiile liberale, sindicatele, pensiile speciale fac vreodată obiectul contondent și diriguitor al discursului său public de mare mediator social?

Din ce este la vedere, cele mai obsedante preocupări ale domniei sale sunt submisivitatea euroatlantică și al doilea mandat. Pentru care „lectica” serviciilor secrete este disponibilă 24 din 24. De care alegeri, în România, de la Băsescu încoace, se cam ocupă serviciile ( „se poate șefu’ să-l lăsăm pe nemernicul „celălalt” să preia țara. God damn it!)

Dacă politica externă este atuul său principal, iar „contractul cu americanii” este imuabil, irevocabil și nenegociabil, în politica internă se pare că președintele este prizonierul Sistemului și al capitalizării electorale incontinente, boala cea mai grea in sistemul prezidențial comparativ de cel monarhic.

Chiar in ziua discursului despre Mărăști, Oituz, Mărășești, despre una dintre cele mai spectaculos câștigate bătălii românești (slavă armatei franceze și generalilor săi formatori din primul război mondial), președintele Iohannis spunea cu bucurie de băiat „devesel”: „La un secol de la bătălia de la Mărășești, România e un stat puternic pe care aliații și partenerii se pot baza”.

Câtă eleganță în a te preocupa binele Aliaților! Și câtă abnegație față de cel de-al doilea război mondial rece?! N-aș vrea însă să fiu în locul miniștrilor de externe români, de care se ferește tot grupul de la Vișegrad pe holurile Strasbourgului și Bruxellesului..

Cu un staff de consilieri fără prea multă personalitate, cu o politică personală și oficială anti PSD, Klaus Iohannis are in materie de imagine o singură grijă: să contorizeze orice val de proteste de elită împotriva celui mai urât partid din România și să facă pe plac partenerului strategic militar. Pentru cursa pentru al doilea mandat în care aleargă practic singur (iluzia că PSD-ul ar mai putea genera un candidat intern opozabil este eminamente deșartă).

Ultima sa vizită din Ținutul Secuiesc, în condițiile in care determinarea sa anti-autonomie pe criterii etnice era deja un sistem de referință, președintele nu a făcut altceva decât să-și producă teve „intâmplarea” cu steagul tricolor versus steagul secuiesc, ca răspuns colector la negocierile fierbinți și eșuate ale UDMReului cu PSD-ALDE. Știut fiind că gestul de a-i smulge decorația din piept lui Tokes îi aparține fără prea multe explicații publice.

în fapt, de la Colectiv încoace, Sasul a pus șmecherește și electoral placa pe orice val de simpatie retrovertit din valul antipolitic generalizat, care a atins apogeul odată cu protestele față de adoptarea OUG 13 din Piața Victoriei. Politica sa internă este neparticipativă public. Nu încurajează dezbaterea. Nu ne luminează. Nu ne schimbă direcția.

În țara in care se cheltuie cei mai mulți bani pe cap de locuitor din UE cu cadrele de supraveghere și militare, cu pensiile speciale, cu harnașamente și tehnici de supraveghere cvasi totală în valoare de milard de dolari, se pare că Vodă tace și face ce-i trebuie, adică mărește bugetul de Apărare la 2%, cu toată opoziția sa pentru PSD și a PSD-ului față de el..

Cât despre acel „proiect de țară” de care nici intelectualii civici nu mai vorbesc de-atâta indignare eșuată, nu are rost să mai întreb până nu primește distantul nostru președinte avizul extern..

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase