Prima pagină » Puterea Gândului » De ce-l admir pe Președinte

De ce-l admir pe Președinte

De ce-l admir pe Președinte
După patru ani, cine își potrivește ceasul după Klaus Iohannis riscă să piardă trenul. Lelia Munteanu ne explică de ce îl admiră pe președinte

Pe Klaus Iohannis îl admir. Să reușești să nu faci nimic, cu prestanță, vreme de un mandat, e o performanță remarcabilă.

Președintele României are calitatea rară de a nu-și pune pielea în joc – nu din rea credință, ci din convingere sinceră. Crede că, atâta timp cât petrece la Cotroceni, are datoria să se simtă  „confortabil”.

Zornăie un set de principii cu ostentația cu care băieții de oraș învârt pe degete cheile bolizilor.

Nimic mai firesc să ceară al doilea mandat.

(„România Educată” e o găselniță de imagine, care pică la țanc  pentru bilanțul electoral de anul viitor. Va adăuga, cum a declarat, „un concept frumos” pentru românii din afara granițelor).

Mă număr printre analfabeții funcțional care au citit greșit promisiunea lui Klaus Iohannis că va face ca România „să meargă ceas”. Astăzi, după patru ani, cine își potrivește ceasul după Iohannis riscă să piardă trenul.

Istoria și-l va reaminti, după Băsescu, ca pe al doilea Președinte Bine Făcut.

foto: presidency.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!