De zece ori Stairway to heaven

În patru decenii de la lansare, cântecul Stairway to Heaven al celor de la Led Zepplein a adus în jur de 600 de milioane de dolari și a rulat, neîntrerupt, mai bine de 45 de ani la radiourile din întreaga lume. Aș pune în balanță cu aceste numere un grafic pe care l-am văzut recent și care arată că în 2015, pentru prima dată în istoria muzicii comerciale, vânzările de muzică veche le-au depășit pe cele de muzică nouă. În numere e cam așa: în 2005 muzica veche valora în Statele Unite în jur de 225 de milioane de dolari, iar muzica momentului 400 de milioane de dolari.

Într-un deceniu, tendința muzicii vechi a fost de scădere spre 123 de milioane de dolari, scădere nu la fel de abruptă ca în cazul muzicii noi, ajunsă acum la 118 milioane dolari. Explicația mea este faptul că muzica s-a transformat dintr-o afacere „de suflet” într-o afacere pur și simplu, dominată de interese pe termen scurt și mai puțin de calitatea produsului în sine (este aceasta și explicația pentru nesfârșita cohortă de eroi mascați care bântuie industria filmului, în detrimentul producției originale, creative, „de suflet”). Poate din cauza crizei, poate din alte cauze, lumea pare să uite din ce în ce mai des că oamenii nu se raportează numai la bani, ci și la suflet.

VIDEO Temutul infractor păgubos, Vasile Rodideal, a fost extrădat din Rusia în România

23:42

FLASH NEWS Sorin Grindeanu comentează dezvăluirile Gândul despre nunta lui Abrudean. „Beneficiarii contractului sunt cei care au fost la nuntă”

22:58

Iar descoperirea tinerilor de care am scris nu face decât să mă bucure; și mai îmbucurător este faptul că proiectele selectate, zece la număr, au fost alese dintr-un pachet mai mare de proiecte, bazate pe ideea că tinerii se dovedesc ceva mai puțin preocupați de latura financiară a ideilor lor și mai mult de impactul, de binele pe care îl fac societății și oamenilor. Poate că această abordare vine pe cărările trasate de mișcarea Occupy, pe ideile lui Stiglitz sau ale lui Thomas Piketty, îngrijorați de inegalitatea în creștere din lume, sau poate și pe abordarea mai degajată a tinerei generații, care se dovedește, conform statisticilor, mai puțin preocupată de lux, case și mașini și mai mult de voluntariat, de proiecte sociale, ba chiar de propria mobilitate, de impactul pe care îl au asupra lumii. Și nu-i confundați pe tinerii de care vorbesc eu cu cei de bani gata, care țin rubrici tabloide în viață.

Mă gândesc că lui Page și lui Plant, când au scris Stairway to Heaven, le-a păsat mai mult de ascultători și de spectatori și de modul în care aceștia vor rezona cu muzica și mai puțin de banii pe care i-ar putea aduce cântecul. Poate că lumea întreagă ar trebui să adopte această regulă. Cineva căruia îi pasă își va face bine, în primul rând, treaba, va găsi soluții inedite, va căuta rezolvări. Iar faptul că tinerilor le pasă, într-o Românie care este pe locul 1 în Europa la analfabetism și corupție, cu cea mai redusă speranță de viață și cel mai mare număr de decese în rândul copiilor, îmi oferă speranța că lucrurile s-ar putea îndrepta.

Ilustrez cu imaginile puțin neliniștitoare ale pictorului canadian Paul Fenniak.