Dragnea, stafia lui Ceaușescu

Ne vine să credem sau nu, asta e situația. După 25 de ani de la materializarea primei emanații revoluționare, partidul lui Ion Iliescu va fi condus de un cetățean care nu poartă în ADN-ul său politic gena modificată a activistului pecerist, campat în Kiseleff, ci, mai degrabă, pe cea cu parfumul vag al cozeriei casei de oaspeți a Lupeascăi, din Modrogan.

Dacă Năstase a fost copilul „din trandafiri” al lui Ion Iliescu, Geoană, o „tragedie americană”, iar Ponta, Titulescu lui Năstase, Dragnea e copilul răzvrătit al vechilor emanicpări pediste.

Omul nu reprezintă tipologia-cadru, digerată în intestinele partidului. Nu face parte nici din specia „baronului rotund de PSD”, care-și strivește păduchele pe burtă. Și nu seamănă nici cu indivizii aceia providențiali, care par, mereu, abia ridicați de la o masă copioasă, plini de ifose, aroganță și miștouri golănești.

ECONOMIE China va elimina taxele vamale pentru Africa

23:30

APĂRARE Oana Țoiu a discutat la Munchen despre coordonare sporită pe Flancul Estic și investiții în inovație militară

22:31

Pe Dragnea, dacă nu l-ai fi cunoscut – până azi, când se pregătește să devină lider absolut în Kiseleff -, te-ai fi pus zălog că-i vreun agent. Sau bodyguard. Ceva între Kevin Costner și Clint Eastwood, în „In the Line of Fire”.

Nu se poate să nu vi-l amintiți, de exemplu, în cadrul acela, remarcabil, din „Noaptea președintelui Geoană”, când le ținea spatele liderul-blitz și Mihaelei, dragostea lui! Nu se poate să-i fi uitată privirea-lamă, „Gillette Stainless Steel”! Momentul în care toată lumea sărea mărunt – ca-n mitingurile cu scandări, de genul „Cine nu sare/ Ori este gabor/ Ori e prost de moare!” -, iar Dragnea focusa, rupt de realitate, reacția plebei de partid.

La fel ca și în cadrele cu Ponta: tot încordat, tot atent, mereu precaut în a-și exterioriza efuziunile, dar necontenit, în coastele liderului.

Liviu Dragnea a jucat în tot acest timp, personajul arhetipal al „omului din umbră”. Tăcut, modest, reținut în gesturi, răbdător până la letargie, mereu la pândă – un locotenent prin definiție, prieten prin antrenament, confesor prin aplicație.

A, că dacă ar fi vrut cineva să și-l deslușească, și mai bine, pe omul din corp – cum se exprima, deunăzi, un diliu care a-njunghiat-o, „puțin”, pe maică-sa -, ar fi putut s-o facă, introducând în ecuația personalității sale, inclusiv, combinațiile braziliene – alături de prietenul Che-Mazăre -, cuantumul proprietăților teleormănene cu ieșire la un număr nedefinit de străzi, precum și multitudinea de afaceri, întinse de la Dunăre la Satu Mare, asta e o altă poveste.

Și, tocmai pentru că, în intimitatea conștiinței sale, trăiește complexul „veneticului” în PSD, Dragnea s-a declarat foarte fericit că poate fi votat de talpa întregului partid. „Am constatat cu foarte mare satisfacție că membrii de partid agreează acest sistem. Vor să-și voteze președintele, vor să voteze ei. (…) Nu este un sistem comunist, ci unul ultrademocratic”, a spus liderul interimar, amintind că aceasta este o măsură statură, de neocolit.

Nu mai puțin adevărat este că actualul interimar și-a consolidat poziția și prin aplicarea noilor măsuri adoptate în ultimul CEx, care stabilesc un set de condiții privind vechimea și susținerea de către filiale a candidaților la șefia partidului, propuse de organizația București – foarte interesante, ținând cont că șeful acesteia este neuitatul dezîmpins, Robert Negoiță.

Au fost înlăturate, astfel, atât posibilitatea apariției unor candidaturi surpriză, între care și aceea a lui Șerban Nicolae, omul lui Ion Iliescu, cât aceea a unor discuții și luări de poziție, periculoase, care ar fi putut să apară în cadrul congresului din 11 octombrie.

De aici, și enervarea lui Ion Iliescu, cel care le-a fost baci până la adânci bătrânețe celor cu sânge roșu: „Cum pot să voteze toți membrii de partid? Practica din toate partidele lumii și din istoria noastră este să convoace congrese. Pentru că membrii deleagă niște oameni cu un mandat și acolo în congres deliberează și se pronunță. (…) Sistemul acesta… Ceaușescu încercase cândva să facă un fel de recensământ național. Ca toți să voteze, de la oraș și sat, pentru el”.

Atac căruia Dragnea i-a răspuns, sec, ca o cădere de cortină peste trecutul comunist al PSD. Sau ca o „dezîmpingere”, pur și simplu: „Nu știu ce-și dorea Ceaușescu, pentru că nu l-am cunoscut foarte bine și nu pot să mă pronunț”.