Prima pagină » Puterea Gândului » Dresorul BNR le arată leul politicienilor

Dresorul BNR le arată leul politicienilor

Dresorul BNR le arată leul politicienilor
Pacea cursului stabil a fost un instrument deosebit de important în implementarea măsurilor de austeritate. Iată însă că BNR a rupt tratatul de pace.

Deprecierea cursului de la sfârșitul anului trecut până acum, de 2,9%, nu este în măsură să ducă nici la creșterea sensibilă a restanțelor la creditele în euro, dar nici să susțină consistent exporturile. Este o variație care „intră în marja de eroare”.

Guvernatorul BNR are dreptate: o variație atât de mică nu este în măsură să pună în pericol stabilitatea financiară din România. În același timp însă, guvernatorul știe, poate mai bine decât oricine altcineva, că românii se uită la curs ca la prețul benzinei la pompă sau ca la prețul pâinii de la magazin.

Neobișnuiți cu variații de curs atât de mari în ultimii trei ani, românii tresar acum la orice ban care se adaugă la curs.

În 2009, când economia a scăzut cu 7,1% din PIB, cursul mediu anual a fost de circa 4,23 lei/euro. În 2011, când economia a crescut cu circa 2,5% din PIB și deficitul bugetar a fost aproape înjumătățit, cursul mediu anual a fost tot în jurul valorii de 4,23 lei/euro. Fluctuația minimă a cursului în ultimii trei ani i-a dezobișnuit pe români de frica unui leu mai slab.

Pacea cursului stabil a fost un instrument deosebit de important în implementarea măsurilor de austeritate. Iată însă că BNR a rupt tratatul de pace. Dresorul BNR a pus biciul în cui și i-a dat voie leului să se plimbe prin cușcă.

BNR ar putea, aproape fără efort, să tempereze și apoi să inverseze tendința de depreciere. Dar nu o face.

Banca centrală simte însă nevoia să arate cu degetul spre clasa politică, așa cum a făcut-o și în 2010, când guvernul Boc a majorat TVA-ul și cursul a început dintr-o dată să crească. Îi pedepsește, de la distanță, prin curs.

La nivel oficial, desigur, măsurile anunțate, cum ar fi reîntregirea salariilor, sunt bune pentru că impulsionează consumul. Când guvernatorul a declarat însă acest lucru a precizat că ele sunt bune atât timp cât se respectă angajamentele luate față de FMI, CE și față de Banca Mondială.

Deficitul de 1,9% din PIB, pe care mulți l-au considerat, oricum, o țintă prea ambițioasă, se transformă în 2,2% din PIB sau mai mult, în funcție de venituri. Era aproape sigur că nu s-ar fi oprit la 1,9% din PIB. Dar dacă ajunge la 2,5% din PIB sau mai mult, atunci România are o problemă.

Când premierul declară public faptul că va reîntregi salariile bugetarilor anul acesta „cu orice preț”, România are o problemă. Când Grecia pare a fi aproape de colaps iar economia românească nu performează conform așteptărilor, sintagma „cu orice preț” transformă această măsură într-una pur electorală, fără nicio legătură cu datoria morală față de bugetari.

Se anunță și reducerea CAS, majorarea salariului minim și creșterea indemnizațiilor acordate mamelor, începând de anul viitor. Ba mai mult, un reprezentant al puterii vrea eliminarea CASS-ului și introducerea unei taxe de solidaritate.

Discuțiile despre banii care ar fi dacă unii nu ar fura sunt sterile dacă nu chiar ipocrite. Veniturile statului, ca pondere în PIB, au fost relativ aceleași indiferent de cine a guvernat țara în ultimii ani, deci, dacă se fură, atunci se fură la comun, rând pe rând. Momentan nu sunt bani iar economia nu performează conform așteptărilor.

BNR le arată leul politicienilor pentru că, an electoral sau nu, cuvântul de ordine tot „prudența” rămâne, cu atât mai mult cu cât situația din Grecia este din ce în ce mai gravă. Banca centrală îi dojenește pe politicieni de la distanță, prin curs, prin presiunea socială pe care o creează un leu mai slab. Nici BNR însă nu poate folosi cursul pentru reeducarea politicienilor „cu orice preț”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!