Prima pagină » Puterea Gândului » ErdoÄŸan: „Ce spun George ori Hans nu ne preocupă. Ne interesează ce spune Allah”

ErdoÄŸan: „Ce spun George ori Hans nu ne preocupă. Ne interesează ce spune Allah”

ErdoÄŸan:
Pe 11 noiembrie, ErdoÄŸan a fost la Minsk - prima lui vizită în Belarus.

Sâmbătă, la funeraliile lui Muhammet Fatih Safitürk, primarul districutului Derik din provincia Mardin, ucis cu o zi în urmă de atentatori kurzi ai PKK, președintele a vorbit despre  pedeapsa cu moartea (moment bine ales):

„Reintroducerea pedepsei cu moartea este, de asemenea, pe agenda guvernului. Am spus: eu, în calitate de președinte, voi aproba decizia după ce parlamentul va hotărî. Occidentul nu poate decide cu privire la acest subiect, dar noi putem (…). Cel care iartă crimele comise împotriva persoanei nu este statul, ci moștenitorii. O crimă împotriva persoanei nu e o crimă împotriva statului. Statul poate ierta crimele comise împotriva lui, iar asta e o altă problemă (…). Prin urmare, ceea ce spun George ori Hans nu ne preocupă. Ne interesează ce spune Allah”.  (Renunțarea la introducerea pedepsei cu moartea e una dintre condițiile intrării în Uniunea Europeană).

Cu câteva ore înaintea funeraliilor lui Safitürk, în avionul care îl aducea de la Minsk, președintele  ErdoÄŸan le vorbise ziariștilor despre alegerile din America, unde Turcia nu a sprijinit niciunul dintre candidați, adăugând însă imediat o referire la faptul că Hillary Clinton ar fi primit donații de la „Grupul terorist gülenist” (sursele vorbesc despre vreo două milioane de dolari vărsate de Fethullah Gülen în campania candidatului Democrat și alte, multe, milioane în Fundația familiei Clinton). Firește, Donald Trump n-a primit nici un cent.

Despre discuția telefonică purtată cu președintele ales al Statelor Unite, ErdoÄŸan a spus atât: „L-am felicitat pentru succes. Își va prelua mandatul pe 20 ianuarie și s-ar putea să avem încă o discuție înainte de această dată. I-am exprimat dorința de a include Turcia pe lista primelor țări pe care le va vizita după ce se va instala la Casa Albă”. A ținut să mai remarce că echipa lui Trump are vederi similare cu Turcia în ce privește Siria și Irakul (adevărat, dacă Siria și Irakul s-ar lăsa decupate din regiune).
Cum îi priesc și Țarului de la Kremlin, slăbiciunea Uniunii Europene, Brexitul, alegerea lui Trump, toate par, deocamdată, să-i priască și Sultanului căruia foarte curând Constituția îi va consfinți puterile discreționare.  

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!