Prima pagină » Puterea Gândului » Executivul cu două rânjete

Executivul cu două rânjete

Executivul cu două rânjete
„Când vulpea aude țipătul iepurelui, vine repede. Dar nu ca să-l ajute" (Hannibal Lecter)

Printre băi de soare la Neptun, președintele României a găsit „autorul moral” al tragediei de la Caracal: Guvernul României.

Guvernul Vasilica preparase deja panaceul, un scuipat în ochi: „referendum pentru implementarea unor pedepse drastice pentru criminali, violatori și pedofili, precum închisoarea pe viață sau castrarea chimică”.

Conform Constituției, puterea executivă e bicefală în România așa-zis semiprezidențială (unde Președintele, prin votul direct, are o legitimitate enormă și prerogative puține, pe care, în ultimii ani, coaliția PSD-ALDE, cu sprijinul Curții Constituționale, i le-a îngustat, fără ca titularul  să bage de seamă sau să dea semne că ar fi dispus să-și scurteze vacanțele ca să-și apere instituția).

Nici Dăncilă („am fost nouă ani plecată din România”), nici Iohannis, care își cunoaște mai bine crosele de golf, nu înțeleg amărâta asta de țară. 

Executivul cu două rânjete – Premier și Președinte – e în campanie electorală.

Ambele capete, aplecate cu două guri asupra tragediei de la Caracal, se întrec în a sfâșia hălci politice cât mai zdravene.  

Recomandarea video

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Câți bani cere Georgiana Lobonț ca să-ți cânte la nuntă, în 2026? Care este tariful pentru o oră sau pentru toată noaptea
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
Țara celor o mie de insule, unde se află cheile paradisului
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
Sile Cămătaru, despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: "Îmi dădea dolari vechi și...' Detalii nemaiauzite
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cristi Hrubaru vine la „Podcast cu Prioritate” #101 by ProMotor. Discuții despre motociclete, mașini, rock și proiecte caritabile