Prima pagină » Puterea Gândului » Explicațiile inutile ale președintelui

Explicațiile inutile ale președintelui

Explicațiile inutile ale președintelui
La șase zile de la acceptarea, imediată, a propunerii PSD de prim-ministru, Klaus Iohannis a ieșit și ne-a explicat de ce a-nghițit-o, nemestecată, pe Viorica Dăncilă: „Am cântărit toate argumentele și am ajuns la concluzia că aceasta este varianta pe care trebuie să o accept".

Și ce a mai spus președintele? Iată: „Nu mi-a fost și nu îmi este frică de suspendare. Nu există niciun motiv pentru suspendare. Încet, dar sigur, trebuie să eliminăm acest factor din discuția publică”.

Bun! Deci, n-am înțeles nimic!

De ce aduce, Klaus Iohannis, vorba despre suspendare a treia zi după Scripturi? Ce legătură ar putea avea acest demers cu acceptarea sau neacceptarea propunerii „Viorica Dăncilă” pentru șefia guvernului?

Atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere legal/constituțional, respingerea primei propuneri, în vederea unei noi nominalizări, de către același PSD, n-ar fi constituit niciun temei în vederea declanșării suspendării.

Pe de altă parte, am convingerea că o ipotetică astfel de suspendare n-ar fi fost urmată de demitere prin referendum, ci, dimpotrivă, ar fi condus la o creștere semnificativă a numărului susținătorilor președintelui suspendat.

În consecință, abordarea la modul eroic „nu am numit-o de frica suspendării, întrucât orice-ar fi, nu mă tem!”, nu-și are rostul.

Respingerea, însă, ar fi avut rostul ei. Și nu din punct de vedere strategic, de imagine, sau pentru a transmite un mesaj vizavi de gradul de implicare în joc a Cotroceniului, ci, pur și simplu, pentru că Viorica Dăncilă nu are absolut nimic „în legătură” cu această funcție – poate, cel mult, faptul că nu e bănuită de contact cu sistemul.

Ideea că te susține Daddy, iar președintele te ia pe garanție, gen figura aia când șeful de multinațională o angajează pe nepoată-sa favorită, adusă de la Teleorman, e fundamental greșită.

Doamna în discuție poate avea, și nu mă îndoiesc, destule calități profesionale și politice, dar nu pe măsura unui post vacant de premier.

De altfel, după cum s-a observat și din declarațiile liderilor coaliției aflată la guvernare, nimeni din majoritatea parlamentară nu are pretenția ca Viorica Dăncilă să fie premier. Doamne ferește! Astea le-ar mai fi trebuit.

Cu toții o numesc pe conjudețeană „administrator” al guvernului. Vorba lui Tăriceanu: există un program de guvernare, iar doamna Dăncilă este chemată să administreze implementarea lui…

Și pentru asta, pentru postura de administrator, am fi putut căuta un om mai potrivit, cu o cultură mai potrivită, cu un echilibru mai potrivit față de modificarea legilor Justiției, cu un grad de obediență mai potrivit… Mă rog, în două cuvinte, mai potrivită.

Și sunt convins că un prim refuz al inițiativelor lui Dragnea n-ar fi dus la nicio suspendare. Așa că nu e cazul să ne umflăm în pene, după ce ne-am așezat, cuminți, în banca noastră.

Dar ce m-a surprins, și mai tare, în declarațiile de astăzi ale președintelui, este că, mai mult sau mai puțin voalat, a încercat să lege propria cumințenie de un sugerat noncombat al PNL: „Când am făcut consultările, puteam, teoretic, să chem doar coaliția majoritară. Nu am făcut așa, am cerut părerea tuturor partidelor parlamentare. Recunosc că la întrebarea pe care am pus, ați vorbit cu ceilalți, mi-ar fi plăcut să răspundă da mai mulți”.

Și, dacă PNL ar fi spus „Da, ne-am vorbit unii cu alții, domnule președinte”, ce ar fi făcut, oare, Klaus Iohannis? Ar fi pus opoziția la guvernare?! Ar fi fost mai jucător? Ar fi refuzat-o pe Viorica Dăncilă. Sau ar fi luat notă, „i-ar fi plăcut”, și gata?!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...