Explicațiile inutile ale președintelui

Și ce a mai spus președintele? Iată: „Nu mi-a fost și nu îmi este frică de suspendare. Nu există niciun motiv pentru suspendare. Încet, dar sigur, trebuie să eliminăm acest factor din discuția publică”.

Bun! Deci, n-am înțeles nimic!

De ce aduce, Klaus Iohannis, vorba despre suspendare a treia zi după Scripturi? Ce legătură ar putea avea acest demers cu acceptarea sau neacceptarea propunerii „Viorica Dăncilă” pentru șefia guvernului?

Atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere legal/constituțional, respingerea primei propuneri, în vederea unei noi nominalizări, de către același PSD, n-ar fi constituit niciun temei în vederea declanșării suspendării.

EXCLUSIV Temutul Fane Vancică, pus să măture curtea pușcăriei. În ce condiții își execută pedeapsa interlopul care s-a filmat în timp ce bătea o femeie

05:00

ACCIDENT Două atelaje s-au răsturnat la competiția europeană de la Oșorhei. Trei femei au fost transportate la spital

23:47

Pe de altă parte, am convingerea că o ipotetică astfel de suspendare n-ar fi fost urmată de demitere prin referendum, ci, dimpotrivă, ar fi condus la o creștere semnificativă a numărului susținătorilor președintelui suspendat.

În consecință, abordarea la modul eroic „nu am numit-o de frica suspendării, întrucât orice-ar fi, nu mă tem!”, nu-și are rostul.

Respingerea, însă, ar fi avut rostul ei. Și nu din punct de vedere strategic, de imagine, sau pentru a transmite un mesaj vizavi de gradul de implicare în joc a Cotroceniului, ci, pur și simplu, pentru că Viorica Dăncilă nu are absolut nimic „în legătură” cu această funcție – poate, cel mult, faptul că nu e bănuită de contact cu sistemul.

Ideea că te susține Daddy, iar președintele te ia pe garanție, gen figura aia când șeful de multinațională o angajează pe nepoată-sa favorită, adusă de la Teleorman, e fundamental greșită.

Doamna în discuție poate avea, și nu mă îndoiesc, destule calități profesionale și politice, dar nu pe măsura unui post vacant de premier.

De altfel, după cum s-a observat și din declarațiile liderilor coaliției aflată la guvernare, nimeni din majoritatea parlamentară nu are pretenția ca Viorica Dăncilă să fie premier. Doamne ferește! Astea le-ar mai fi trebuit.

Cu toții o numesc pe conjudețeană „administrator” al guvernului. Vorba lui Tăriceanu: există un program de guvernare, iar doamna Dăncilă este chemată să administreze implementarea lui…

Și pentru asta, pentru postura de administrator, am fi putut căuta un om mai potrivit, cu o cultură mai potrivită, cu un echilibru mai potrivit față de modificarea legilor Justiției, cu un grad de obediență mai potrivit… Mă rog, în două cuvinte, mai potrivită.

Și sunt convins că un prim refuz al inițiativelor lui Dragnea n-ar fi dus la nicio suspendare. Așa că nu e cazul să ne umflăm în pene, după ce ne-am așezat, cuminți, în banca noastră.

Dar ce m-a surprins, și mai tare, în declarațiile de astăzi ale președintelui, este că, mai mult sau mai puțin voalat, a încercat să lege propria cumințenie de un sugerat noncombat al PNL: „Când am făcut consultările, puteam, teoretic, să chem doar coaliția majoritară. Nu am făcut așa, am cerut părerea tuturor partidelor parlamentare. Recunosc că la întrebarea pe care am pus, ați vorbit cu ceilalți, mi-ar fi plăcut să răspundă da mai mulți”.

Și, dacă PNL ar fi spus „Da, ne-am vorbit unii cu alții, domnule președinte”, ce ar fi făcut, oare, Klaus Iohannis? Ar fi pus opoziția la guvernare?! Ar fi fost mai jucător? Ar fi refuzat-o pe Viorica Dăncilă. Sau ar fi luat notă, „i-ar fi plăcut”, și gata?!