Prima pagină » Puterea Gândului » Fă-l oportunist pe Caragiale! Votează-te!

Fă-l oportunist pe Caragiale! Votează-te!

Fă-l oportunist pe Caragiale! Votează-te!
Actul Întâi: O memorie pierdută Ha ha ha! A nu știu câta oară te aud, cititorule: "Curat Caragiale cu alegerile astea!" Să mori tu? Vorbește gura fără tine. Întreabă-te: ce știi tu despre Caragiale cu adevărat? Nimic!

Actul al doilea: Implicarea civică a lui Caragiale

Caragiale, un lucru să știi, o fi fost scârbit el de politică, de gazetărie, dar este cert: s-a implicat! A votat cu el însuși!

1875-1877 a fost cu liberalii, scrie la gazetele”Telegraful”,”Alegătorul liber” și „Unirea democratică”.

1877-1881 Caragiale se ia singur la mișto. Trece la conservatorii dela  „Timpul”.

1885 Revine la liberali, la „Voința Națională”.

1889 este anul „Constituționalului”, opozant al Guvernului Catargiu-Vernescu (de orientare conservatoare).

După 1891 urmează războiul contra junimiștilor-conservatori, în special contra lui Titu Maiorescu.

1895 se înscrie în Partidul Radical al lui Panu, fost junimist, și publică la „Gazeta poporului”, organ liberal, oficios de guvernământ.

1896 – 1898 e cu „Epoca” lui N. Filipescu, liberal trecut la conservatori. Apoi, cu „Drapelul” lui P.S. Aurelian și „Evenimentul”  lui G.A. Scorțescu.

1908 este cu Tache Ionescu-conservator.

Caragiale, la 56 de ani, va ținti un loc de parlamentar, luând cuvântul și toastând la întruniri electorale alături de membrii partidulului lui Tache Ionescu, „plin de Farfurizi, de Cațavenci, de Brânzovenești și de Venturieni” (informații luate din „Viața lui Caragiale” de Ș. Cioculescu)

Actul al treilea: Cetățean turmentat, Caragiale? Dar tu cum ești?

Argumentul 1

De ce, puișorule? Dacă vrei să pricepi ce-nseamnă votul tău acum este musai să-nțelegi și zăpăceala din viața lui Caragiale.

De unde să-ncep? Abia Carol I, dar după 1880, a făcut un lucru simplu: a făcut mai puțin dăunătoare politica. Adică, simplu, politicienii behăiau în Parlament, românul și mica sa afacere prosperau în târg.  Caragiale nu le avea cu comerțul. A dat faliment cu berăriile lui.

Astăzi? Acest lucru se-ntâmplă în România abia de vreo cinci-șase ani. Greu a fost, fragil este. Votul tău astăzi este pentru tine: să-ți faci afacerea ta altfel,  nu ca după 1989, mirosind a DNA.

Argumentul 2

Caragiale avea darul scrisului. N-are chior în buzunar, dar știa limba română ca puțini depe vremea lui. Știi, treisferturi din românii de atunci sunt analfabeți, iar treisferturi din sfertul rămas nu pricepeau ce citesc, precum în scena lecturii gazetei din „O noapte furtunoasă”. Aici, acum, nu-i la fel? În 2016, „42% e procentul elevilor care țin de analfabetism funcțional, adică sunt elevi care nu sunt capabili să facă raționamente elementare, nu știu să folosească operațiile matematice elementare când se confruntă cu o situație din viața de zi cu zi”, arată un studiu al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale.

Caragiale scria el, dar de-nțeles îl înțelegeau puțini, cei mai mulți îl înjurau.

Votul tău ar fi pentru educație, apoi, pentru ca lecția Caragiale să nu se mai repete.

Caragiale scria, a intrat în jurnalism, că din piese de teatru nu câștiga mare lucru. Jurnalismul însă avea boala copilăriei, până după 1900: depindea de politică. Jurnaliștii erau prost plătiți, dar erau bine văzuți. Politica îți aducea poziție și remunerație.

Este altfel astăzi? Votul tău este pentru educație. Aduci cu votul tău oameni care au competențe și experiență. Ei vor fi model și vor încuraja venirea celor cu educație reală în mass media și politică. Idioți aduc idioți, deștepții magnetizează deștepți. Caragiale era înjurat, pentru că nu-l pricepea multă lume. Acum, e apreciat, dar nu-l prea citește-pricepe multă lume.

Argumentul 3

Caragiale vota, cum spuneam, cu propria lui condiție umană. Ce-nsemna asta? A votat ca să aibă o bucată albă de pâine, să nu mai alerge din gașcă-n gașcă. Nu i-a ieșit. Gașca politică pentru care scria-vota eșua. Ziarele mureau. Viața politică era de cașcaval pe vremea aia.

Caragiale a înțeles societatea, una era însă teatrul, alta era viața, trebuia să supraviețuiești. Votul tău astăzi ar aduce în fruntea bucatelor și pe unii pe merit, ar mai atenua din haosul vieții de cașcaval pe care o ducem. Cașcaval e asfaltul care face gropi iarna,  de cașcaval topit sunt bordurile, florile, pomii care dispar, în fiecare mandat de primar, în favoarea unora mai scumpe.

Se trage Cortina: A fost Caragiale oportunist?

De fapt, Caragiale și-a folosit singurul dar: scrisul. Și a fost mai prezent ca tine în viața publică. Scrii, mutându-se cu partidul, căutând o situație stabilă material.

Tu acum ai votul. Nu mori de foame. Fă-l oportunist pe Caragiale! Votează! Pentru tot ce n-a avut el: societate civilă, educație a semenilor, meritul real de a fi în fruntea bucatelor. Nu votezi cu tine? Taci din gură!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Peste 100 de infecții cu salmonella în Europa din cauza tăițeilor aromatizați